Curtea de Conturi: Administrația de Stat a Drumurilor a împărțit milioane de lei netransparent

2013-2018 21 mai 2014 1841

Un control efectuat de Curtea de Conturi la Administrația de Stat a Drumurilor (ADS), subordonată Ministerului Transporturilor și Infrastucturii Drumurilor, arată că milioane de lei au fost date unor firme care ar fi câștigat licitații absolut netransparente, iar ulterior nu au executat în termen lucrările încredințate. Acest lucru i-a făcut pe inspectori să sugereze că fosta conducere a Întreprinderii a încheiat contractele în baza unor înțelegeri private și fără să verifice capacitatea companiilor de a-și onora obligațiile. De asemenea, au fost cumpărate cantități exagerate de sare tehnică pentru a fi împrăștiată pe drumuri, cu aproape 50 la sută mai mult decât se planificase, astfel că firmele care livrează sarea au încasat suplimentar peste 9 milioane de lei. La rândul lor, fostul și actualul conducător al ADS spun că unele concluzii ale inspectorilor sunt tendențioase și insistă că toate tranzacțiile au fost transparente.



Auditul Curții de Conturi a arătat că în ultimii 3 ani cantitățile de sare tehnică procurate de ADS au crescut constant. Astfel, dacă în anul 2010 au fost cumpărate doar 5,8 mii de tone de sare, în anul 2013 cantitatea a crescut de aproape 6 ori și a ajuns la 29,9 mii tone, cheltuindu-se anul trecut 35,6 milioane de lei. Această cantitate este cu 49,5 % mai mult decât s-a planificat, iar inspectorii susțin că astfel ADS nu a ținut cont de statistica multianuala a precipitaţiilor.

Cel mai curios lucru este că, potrivit Curții de Conturi, sarea tehnică a fost procurată de la două firme care au aceeași adresă și care ar fi stabilit un adaos comercial de 158,6%, astfel că prețul sării a ajuns de la aproape 800 de lei/tona în anul 2010, la 1200lei/tona în anul trecut.

Adaos comercial de 158,6% la sare tehnică

Conform legislației, inspectorii Curții de Conturi nu au dreptul să divulge numele firmelor. O informație de pe site-ul Agenției Achiziții Publice arată că anul trecut licitațiile de livrare a sării tehnice pentru întreținerea drumurilor au fost câștigate de 5 firme, dintre care cea mai mare sumă a fost dată SRL ”Nuaza” - peste 20 de milioane de lei. Alte 4 firme, care au încheiat contracte de livrare a sării, în valoare de la 1 milion de lei și până la peste 6 milioane de lei, sunt ”UAB Baltcalis”, ”Policontract”, ”Salt Group” SRL și ”Tiera Group” SRL. Inspectorilor Curții de Conturi li s-a părut dubios faptul că două dintre aceste firme au aceeași adresă juridică. Nu am reușit găsim adresa acestor firme în niciun document făcut public și nici informația despre conducerea lor. Firma ”Nuaza” a fost selectată și în anii precedenți să livreze statului sare tehnică pentru drumuri.

Vitalie Panurco: ”Nu am protejat nicio firmă. Am demisionat din proprie inițiativă”

Vitalie Panurco, fostul șef al Administrației de Stat a Drumurilor, pe durata mandatului căruia au fost încheiate tranzacțiile criticate de Curtea de Conturi, spune că toate contractele semnate de el sunt legale și au fost încheiate în urma licitațiilor organizate de Agenția de Achiziții Publice. ”Nu am protejat nicio firmă. Cât privește creșterea cantității de sare, există recomandări internaționale care arată că în materialul antiderapant trebuie să predomine sarea și nu nisipul, de aceea am mărit cantitatea”, a declarat Vitalie Panurco pentru Moldova Curată. El a condus Administrația de Stat a Drumurilor chiar de la fondarea acesteia, adică în anul 2011 și până în luna noiembrie 2013. ”Am plecat din proprie inițiativă, încă în anul 2011 îi spuneam ministrului Anatol Șalaru că vreau să demisionez. Nu am făcut nicio încălcare de lege, nu mai lucram atâția ani dacă făceam prostii”, a adăugat Vitalie Panurco.

La rândul său, actualul director al ADS, Gheorghe Curmei, susține și el că toate achizițiile au fost făcute transparent. El are același răspuns pentru surplusul de sare tehnică - recomandările internaționale, dar confirmă că o parte din lotul cumpărat a rămas nefolosit. Explicația - iarna trecută au căzut mai puține precipitații. Cât privește adaosul comercial și firmele care ar avea același sediu, Gheorghe Curmei spune că nu este de competența ADS să verifice acest lucru. ”Probabil inspectorii Curții de Conturi au mai multe pârghii să verifice adresele, modul de impozitare, taxele vamale etc. și adaosul comercial, deși parcă am fost și noi atenți la aceste lucruri”, a spus directorul ADS spentru Moldova Curată.

Actualul șef al ADS: ”Multe concluzii ale CC sunt tendențioase”

O altă constatare a Curții de Conturi este lipsa de transparență în organizarea licitațiilor de achiziții publice. ”Entitatea, încălcând prevederile legale, a organizat licitații publice privind achiziționarea lucrărilor de reparație a drumurilor publice și a încheiat 27 de contracte în valoare de 455,0 mil. lei, neasigurând publicitatea și transparența procedurilor de achiziții”, se spune în raport. Gheorghe Curmei comentează că licitațiile pentru desemnarea firmelor care să execute lucrări au fost organizate de către Agenția de Achiziții Publice, cu publicarea informației la fiecare etapă. ”Noi am prezentat în ședință comentariile noastre. Unele au fost acceptate, însă cele mai multe – nu. Acum pregătim un raport pe marginea concluziilor inspectorilor Curții de Conturi și îl vom face public. Noi considerăm că cele mai multe afirmații ale lor sunt tendențioase”, a mai spus Gheorghe Curmei pentru Moldova Curată. El a preluat funcția de șef al ADS după demisia lui Vitalie Panurco, însă anterior a muncit tot în această întreprindere de stat.

Notăm că inspectorii Curții de Conturi au constatat și în anii precedenți nereguli la folosirea banilor de către Administrația de Stat a Drumurilor, concluziile lor fiind remise instituțiilor anticorupție. Deocamdată nu se știe dacă raportul din acest an va fi remis și el Procuraturii Generale și Centrului Național Anticorupție, pentru a fi verificate eventuale suspecții de fraudă.

Viorica Manole



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2013-2018

Fonduri regeşti pentru firma „casei”

Într-un raport recent al Curţii de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) este menţionat faptul că primarul comunei Regina Maria din raionul Soroca a desemnat drept câştigător, în cadrul unui concurs de achiziţie, firma care este condusă de soţia acestuia. Pe contul firmei a fost transferată suma de peste un milion de lei, bani ce erau necesari pentru renovarea a trei instituţii din localitate. După un control efectuat de CCRM s-a stabilit că, deşi a fost plătită toată suma necesară pentru efectuarea lucrărilor, agentul economic ar fi utilizat o parte din bani în alte scopuri. Primarul Oleg Nastas neagă că ar fi fost în conflict de interese în acest caz, afirmând că lucrările au fost tergiversate din motive întemeiate.

18 iulie 2013
4985
2013-2018

Judecător de la Comrat: Firme nedeclarate și o piață co...

Magistratul Valeriu Hudoba de la Judecătoria Comrat a evitat să raporteze în ultima sa declarație de avere disponibilă, cea pentru 2016, două firme fondate de soția sa. Una dintre cele două afaceri administrează o piață comercială din Comrat, pe care judecătorul a procurat-o acum aproape doi ani, de la un fost deputat liberal-democrat, în prezent consilier municipal în cel mai mare oraș din Găgăuzia. Valeriu Hudoba nu a indicat venitul încasat din darea în locațiune a spațiilor de pe teritoriul pieței, motivând că veniturile ajung în conturile firmei și nu direct în cele ale familiei sale. În același timp, judecătorul nu a raportat și un apartament de 50 de metri pătrați, unde este înscris încă din 1999.

26 martie 2018
2596
2013-2018

Magistratul demis Lilia Vasilevici se judecă pentru rep...

Magistratul Judecătoriei Centru din municipiul Chișinău, Lilia Vasilevici, demisă la 3 martie prin decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a contestat la Curtea Supremă hotărârea de demitere și l-a acționat în judecată pe procurorul municipiului Chișinău, Ion Diacov, pentru că ar fi calomniat-o. Judecătoarea cere 160 de mii de lei despăgubiri morale și materiale. Acum jumătate de an, Diacov a declarat pentru mai multe instituții media că Lilia Vasilevici trebuie urmărită penal, întrucât a aplicat eronat un articol din lege și l-a eliberat din arest pe un inculpat suspectat de trafic de droguri, care apoi a dispărut și s-ar eschiva de la răspunderea penală.

17 aprilie 2015
2007
2013-2018

Firma soției șefului de la „Cadastru” a încasat milioan...

Firma soției șefului Agenției Relații Funciare și Cadastru, Anatolie Ghilaș, a cîștigat în anii 2012 și 2013 două licitații, în urma cărora a încheiat contracte de peste 183 de milioane de lei pentru reparația drumului Rezina-Orhei-Călărași. Potrivit auditului Curții de Conturi, firma a executat lucrări la prețuri majorate și încălcând termenele de executare. Contrar acestor nereguli, Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) nu a aplicat nicio sancțiune companiei ce nu și-a onorat nici până în acest moment obligațiile contractuale.

06 iunie 2014
1669
2013-2018

Contracte de milioane pentru firma fratelui șefului Age...

Firma fratelui șefului Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), Viorel Moșneaga, a câștigat, de când acesta a fost numit în funcție, două licitații publice, semnând cu statul contracte de șase milioane de lei. Asta în condițiile în care agenții economici care au participat la tenderele respective nu au putut să conteste rezultatele licitațiilor, dat fiind că ANSC a devenit funcțională abia în septembrie 2017. Întâmplător sau nu, contractele au fost semnate după ce Viorel Moșneaga a fost numit director la Agenția responsabilă de soluționarea contestațiilor în achiziții publice.

12 octombrie 2017
1698
2013-2018

Cine măsoară, acela are

Un inginer cadastral din municipiul Chişinău activează concomitent în două localităţi, Ghidighici şi Stăuceni. Deşi legislaţia nu permite ca un funcţionar public să fie remunerat de două instituţii publice prestând aceleaşi servicii, acesta totuşi câştigă bani publici de pe câteva "fronturi" de mai mult timp.

19 iunie 2013
2600