Declarații de avere și interese ar urma să fie depuse numai on-line din anul 2018

2013-2018 28 decembrie 2017 1867
Serviciul Electronic E-Integritate

De la 1 ianuarie 2018 demnitarii și funcționarii publici vor putea depune online declarațiile de avere și interese personale. Cel puțin așa anunță Autoritatea Națională de Integritate, care a lansat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Sistemul informațional E-Integritate.



Cu toate acestea, nu toți subiecții declarării au primit până acum semnăturile electronice cu ajutorul cărora vor putea semna și depune declarațiile. Numai 6000 dintre cei aproximativ 66 de mii de subiecți ai declarării au primit semnăturile electronice, iar alții 15 mii ar urma să le primească până la sfârșitul acestui an. Celelalte semnături electronice vor fi repartizate pe perioada legală de depunere a declarațiilor, adică între 1 ianuarie și 31 martie 2018, au declarat reprezentanții Centrului pentru Telecomunicații Speciale.

Lilian Chișcă, vice-președinte al ANI

Programul va fi funcțional de la 1 ianuarie 2018, dată de la care devine obligatorie depunerea on-line a declarațiilor.

Conferința de presă de lansare a sistemului E-Integritate

Confruntarea datelor din declarații cu cele din alte baze de date

Pe lângă modulul de depunere a declarațiilor de avere și interese, prin intermediul Sistemului informațional E-Integritate va funcționa și un sistem de repartizare aleatorie a sesizărilor parvenite din partea populației, pentru examinarea lor de către inspectorii de integritate. De asemenea, va funcționa un modul de confruntare a datelor din declarații cu cele din alte baze de date ale statului, a declarat Lilian Chișcă, recent ales în calitate de vice-președinte al ANI.

”Sistemul este conectat la câteva registre de stat, precum Registrul Populației, Registru auto, Registrul persoanelor juridice, Registrul bunurilor imobile și Registrul fiscal, prin intermediul cărora se va putea face schimb de date și constata anumite erori, care vor putea servi drept temei pentru inițierea unor verificări. Pot fi omisiuni, sau pot fi erori, sau pot fi ne-declarări, urmează a fi stabilit în cadrul unei proceduri de verificare și evaluare”, a spus Lilian Chișca.

Odată completată și semnată cu semnătura electronică, care va fi eliberată gratuit, declarația va apărea imediat pe portalul ANI, a subliniat Lilian Chișcă. Astfel, se va putea vedea în regim on-line numărul persoanelor care au depus declarațiile și din ce categorii de subiecți ai declarării fac parte, a precizat vice-președintele ANI.

”Autoritatea nu va mai solicita servicii de scanare, digitizare, procesare. Odată cu depunerea și semnarea electronică a declarațiilor, ele vor deveni publice imediat, cu hașurarea datelor cu caracter personal. Declarațiile vor fi disponibile pentru inspectorii de integritate în cazul procedurilor de control sau de verificare în varianta originală care va fi completată”, a explicat Lilian Chișcă.

Angajații ANI spun că au efectuat instruiri pentru subiecții declarării

Reprezentanții ANI susțin că au desfășurat în lunile noiembrie și decembrie instruiri în 1120 de instituții, pentru peste 1400 de persoane vizate, referitoare la completarea Registrului electronic al subiecților declarării averii și a intereselor personale și la completarea on-line a declarațiilor.

Până în prezent, declarațiile de avere și interese erau completate pe hârtie, iar ulterior erau scanate, cu ascunderea datelor personale, și plasate pe pagina web a ANI. Pentru această procedură era selectată o companie prin licitație publică și în fiecare an, practic, se întârzia publicarea declarațiilor de avere, deși legislația prevede publicarea lor în termen de 30 de zile după expirarea perioadei de depunere.

Anul acesta, licitația a fost câștigată de compania „Esempla Systems” SRL, care a efectuat procedura de digitizare a declarațiilor contra sumei de 921 600 lei. Tot această companie a implementat și proiectul E-integritate, de depunere on-line a declarațiilor de avere și interese. Managerul companiei, Dorin Grițcan, s-a declarat mulțumit de faptul că firma sa, în calitate de reprezentant al mediului de afaceri, contribuie la procesul de democratizare a serviciilor publice.

Pe de altă parte, membrul Consiliului de Integritate, Dumitru Țîra, și-a exprimat îngrijorarea ca sistemul E-integritate ar putea ceda, dar și în legătură cu faptul că nu au fost repartizate semnăturile electronice pentru toți subiecții declarării.

Potrivit lui Constantin Rusu, reprezentant al Băncii Mondiale, instituție care a finanțat proiectul, costul total al sistemului se ridică la 100 de mii de dolari. 

Natalia Enache



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2013-2018

Mai mulți funcționari nu depun declarații de avere, deo...

Aproximativ 100 de subiecți ai declarării nu își pot depune online declarațiile de avere și interese personale, pentru că nu dețin codul numeric personal (IDNP). Este vorba despre persoane care, din motive religioase, au renunțat la actele de identitate din Sistemul național de pașapoarte. Astfel, fără IDNP, acești subiecți ai declarării nu pot obține semnătura electronică, necesară pentru depunerea online a declarațiilor de avere și interese personale.

20 august 2018
3207
2013-2018

Mariana Kalughin: Testul la poligraf pentru funcția de...

Rezultatele testului cu detectorul comportamentului simulat (poligraf) nu pot fi singurul temei pentru eliminarea din concurs a unor candidați, a comentat experta Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, Mariana Kalughin, rezultatul concursului pentru funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI), anunțat astăzi. Consiliul de Integritate (CI) i-a eliminat din concurs pe cei doi candidați, Teodor Cârnaț și Victor Strătilă, din cauză că aceștia au picat testul la poligraf.

09 octombrie 2017
1834
2013-2018

Ministerul Justiției vrea să elimine proba la poligraf...

Ministerul Justiției propune eliminarea testului la detectarea comportamentului simulat (poligraf) la angajarea inspectorilor de integritate. De asemenea, instituția intenționează să excludă acest test ca probă eliminatorie pentru candidații le funcțiile de președinte și vice-președinte al Autorității Naționale de Integritate.

26 ianuarie 2018
1854
2013-2018

ANI nu va verifica eventualele conflicte de interese de...

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) nu va investiga legăturile de rudenie din cadrul Administrației de Stat a Drumurilor, despre care anterior a scris portalul Moldova Curată, și nici activitatea șefei Direcției Cultură a autonomiei găgăuze, care, de rând cu funcția publică, prestează servicii de prezentare a nunților și altor ceremonii. Motivul - articolele nu ar conține ”suficiente informații” pentru ca inspectorii să pornească un control. Într-un alt caz, al primarului comunei Bogzești, Telenești, care își are sora în subordine și încheie contracte cu firma fiului, ANI a anunțat că va efectua un control.

05 decembrie 2018
2147
2013-2018

Va verifica sau nu ANI proprietățile lui Vlad Plahotniu...

Autoritatea Națională de Integritate ar putea fi în imposibilitatea de a verifica dacă liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, deține sau nu cele patru vile de lux, despre care a dezvălui RISE Moldova în cadrul unei investigații.

19 septembrie 2018
1987
2013-2018

Victoria Iftodi a renunțat la funcția de membră a Consi...

După ce a fost aleasă judecătoare la Curtea Constituțională a Republicii Moldova, Victoria Iftodi a renunțat la calitatea de membră a Consiliului de Integritate (CI) din cadrul Autorității Naționale de Integritate (ANI), iar acum Ministerul Justiției caută o altă candidatură care ar reprezenta Executivul în această entitate anticorupție.

05 iunie 2017
1973