Magistratul care nu declară prețul mașinilor sale, propus pentru funcția de președinte al Judecătoriei Chișinău

Arhiva 7 martie 2017 1856

Magistratul Radu Țurcanu, care nu indică în declarațiile de avere pentru ultimii ani prețul mașinilor pe care le deține, ar urma să fie avansat în funcție. Consiliul Superior al Magistraturii l-a ales astăzi, în urma unui concurs, președinte al nou-formatei Judecătorii a municipiului Chișinău. Candidatura sa urmează să fie aprobată de președintele Igor Dodon. La funcția de vicepreședinți ai acestei instanțe CSM i-a propus pe Oleg Melniciuc și Dorin Dulghier. Cei doi au condus până acum Judecătoria sectorului Râșcani și, respectiv, Judecătoria sectorului Buiucani.



Până acum, Radu Țurcanu a fost vicepreședinte al Judecătoriei sectorului Botanica. El candidează pentru a doua oră la funcția de președinte al Judecătoriei muncipiului Chișinău. Prima dată, la concursul din luna noiembrie 2016, Țurcanu a fost singurul candidat și nu a acumulat numărul necesar de voturi, de aceea CSM a anunțat un nou concurs, în care judecătorul, din nou, nu a avut contracandidați.

Prețul mașinilor sale, secret comercial

Radu Țurcanu a devenit judecător în anul 2007. Potrivit declarațiilor de venituri și proprietăți, depuse în anii 2012-2015, magistratul deține două autoturisme: un Mercedes Benz și o Toyota Corola. Judecătorul nu a declarat însă valoarea acestora, deși legea îl obligă să facă acest lucru. Solicitat anterior de Moldova Curată, Țurcanu a insistat că a indicat prețul lor în anul în care le-a cumpărat, apoi a spus că putem deschide site-urile de anunțuri ca să vedem cât costă astfel de mașini. „Păi este și secret comercial, nu? Sunt unele chestii pe care eu le fac publice și mă obligă legea să le fac, dar poate vreți să mă întrebați ce am mâncat aseară sau…? Tot ce este obligat judecătorul să indice în declarația de avere tot absolut am indicat, de-a fir-a-păr. Și puteți verifica absolut totul. Declarația este publică, este pe site-ul CSM. Noi suntem în 2016. Deschideți site-ul 999 și o să vedeți cât valorează astăzi așa o mașină pe piață”, a fost răspunsul.  

Autoturism care valorează mai mult decât două salarii anuale ale judecătorului 

Pe portalul de anunțuri la care s-a referit judecătorul, 999.md, un Mercedes E Class, fabricat în anul 2010, se vindea în toamna anului 2016, adică la momentul în care am discutat cu magistratul, 18 499 de euro, adică aproximativ 388 479 de lei, sumă ce depășea atunci salariul pentru doi ani al vicepreședintelui Judecătoriei Botanica. Radu Țurcanu nu a precizat în declarația de avere modelul automobilului său.

Radu Țurcanu deține un apartament cu 3 camere în municipiul Chișinău și un altul, cu suprafața de 87 de metri pătrați, dobândit la preț preferențial într-un bloc construit recent special pentru judecători, pe strada Vasile Alecsandri din capitală. 



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Acțiunile anticorupție – realizate cu ”deficiențe”

Din cele nouă acțiuni anticorupție menționate în Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – UE, autoritățile au reușit să realizeze cu succes doar două dintre ele. Este vorba de prelungirea de către Centrul Național Anticorupție (CNA) a termenului de implementare al Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) pentru 2016, dar și elaborarea de către Ministerul Justiției a legislației privind incriminarea utilizării contrar destinației și delapidării fondurilor europene și internaționale. Aceste concluzii sunt incluse în ”Raportul de monitorizare a implementării Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare (martie-iunie 2016)” și au fost prezentate la 6 iulie curent de câteva organizații neguvernamentale.

06 iulie 2016
1769

XXXXY contra XXXXZ: secretizarea abuzivă a datelor din...

Pe portalurile instanțelor de judecată din Republica Moldova găsim tot mai frecvent hotărâri pronunțate în ședințe publice, din care nu înțelegem nimic, deoarece numele părților sunt ascunse, la fel ca și ale intervenienților accesorii, ale instituțiilor care sunt acționate în judecată etc. Uneori, este ascuns și numele Judecătoriei la care s-a judecat cauza, numele judecătorului și al grefierului. O astfel de decizie am găsit, de exemplu, la Judecătoria Soroca. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) refuză să comenteze situația și face trimitere la un regulament care stabilește modalitățile de publicare a hotărârilor pe paginile web. Dar cine verifică dacă acest lucru se face corect și nu abuziv, CSM nu are un răspuns.

15 iunie 2016
2977

Ziarul “Adevărul”: Dosarul nunţii şefului Vămii. Eduard...

Secretarul general adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc, a pierdut şi în a doua instanţă procesul de anulare a actului de constatare a conflictului de interese, emis de Comisia Naţională de Integritate (CNI) la 6 februarie 2014.

28 mai 2014
2640

Profil candidat: Tudor Golub

Integritatea în activitatea politică

20 ianuarie 2019
2223

A cărat ciment cu maşina de serviciu, dar a scăpat de a...

Valeriu Didencu, secretarul Consiliului Municipal Chişinău, surprins cu maşina de serviciu la un depozit al unui centru comercial, de unde a cumpărat ciment, a scăpat de amendă. Reprezentanţii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) invocă expirarea termenului de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii. Experţii constată că ofiţerii CNA aduc acest argument în favoarea lor aproape în toate cazurile de acest fel şi sunt de părerea că angajaţii acestei structuri nu au voinţa să meargă până la capăt.

20 februarie 2015
2088

“Imperiul lui Gofman”, cu proprietăţi ieftine

Legislaţia actuală cu privire la declararea averii conţine reglementări lacunare în ce priveşte modul de indicare a valorii bunurilor, iar acest lucru permite funcţionarilor să indice preţuri mult mai mici chiar şi decât cele indicate în actele cadastrale. Astfel, legea prevede declararea valorii contractuale doar a bunurilor imobile neevaluate cadastral, însă unele persoane indică în formularul declaraţiei costul acestor proprietăţi, chiar dacă ele sunt înregistrate la Agenția Relații Funciare și Cadastru. Aşa a procedat şi Mihail Gofman, fostul șef adjunct al Serviciului Prevenire și Combatere a Spălării Banilor al Centrului Național Anticorupție. El a indicat valori foarte mici ale imobilelor în raport cu estimările prezentate de Agenția Relații Funciare și Cadastru, iar asta a făcut ca CNI să claseze dosarul de verificare a lui Mihail Gofman. 

09 martie 2015
2000