Ultimele articole
La alegerile locale din acest an sunt candidați la funcția de primar care se remarcă printr-un traseism politic pronunțat. Unii pretendenți și-au schimbat partidele de câteva ori, migrând de la formațiuni pro-europene la socialiști, care sunt pro-ruși. Un candidat de la Drochia a ajuns din rândul socialiștilor la unioniști.
Mihai Olărescu, fostul președinte al raionului Cimișlia, a venit în funcția publică din mediul de afaceri, însă nu și-a neglijat firma pe care a condus-o. Când era președinte de raion, compania la care el lucrase director, ”Cătădeni Lux”, a câștigat 13 contracte de achiziții publice în valoare totală de peste un 1 550 000 de lei. Toate contractele au fost câștigate într-o singură zi – 22 septembrie 2017. În prezent, Mihai Olărescu candidează pentru funcția de primar al orașului Cimișlia din partea Partidului Democrat din Moldova (PDM).
De aproape un an, în Republica Moldova este în vigoare Legea privind avertizorii de integritate care încurajează angajații din sectorul public și privat să dezvăluie practici ilegale și abuzive de la locul lor de muncă. Deși legea este funcțională, până în prezent nu este înregistrat oficial niciun caz când angajați sau foști angajați să dezvăluie eventuale cazuri de corupție, încălcări ale drepturilor fundamentate ale persoanei, ale securității naționale sau alte nereguli care ar afecta interesul public. Experții anticorupție și specialiștii în domeniul drepturilor omului care au participat la un Club de presă, organizat cu sprijinul PNUD la 11 octombrie curent, îi îndeamnă pe cetățeni să-și atribuie rolul de avertizor de integritate și să declare ilegalitățile. Sesizările pot fi făcute atât în adresa angajatorului, Centrului Național Anticorupție (CNA) cât și public, în presă.
Deputatul democrat Grigore Repeșciuc, acum degrevat deoarece candidează la un nou mandat de primar al orașului Căușeni, s-a pomenit acționat in judecată de către Intreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ nr. 15 din Chișinău, pentru neplata datoriilor la utilități. Datoria a ajuns la peste 40 de mii de lei, ne-a spus jurista Intrepinderii, iar prima ședință de judecată in acest litigiu ar urma să aibă loc pe 30 octombrie 2019. De cealaltă parte, Grigore Repeșciuc spune că a aflat de la noi despre aceste datorii.
În perioada 6 octombrie – 3 noiembrie 2019, portalul MoldovaCurata.md, în colaborare cu jurnaliștii Centrului de Investigații Jurnalistice, publică profilurile de integritate ale candidaților la funcția de primar al municipiilor, inclusiv ale suburbiilor, și orașelor-centre de raion la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019. Profilurile au fost elaborate în baza unor criterii stabilite împreună cu experții Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției și vizează veniturile și bunurile candidaților, conflictele de interese, modul cum au fost gestionați banii publici etc.
Ministerul Justiției a anunțat recent un concurs pentru selectarea unui membru în Consiliul de Integritate, reprezentant al societății civile, după ce Tatiana Pașcovschi și-a dat demisia din această funcție, încă la începutul lunii iunie 2019. Concursul se desfășoară în conformitate cu un nou regulament, elaborat de Ministerul Justiției și adoptat prin hotărâre de Guvern, prin care a fost eliminată proba interviului, astfel încât noul membru al Consiliului de Integritate ar urma să fie selectat numai în baza dosarului depus.
Majoritatea deputaților amendați de Autoritatea Națională de Integritate pentru depunerea cu întârziere a declarației de avere și interese personale dau vina pe o eroare în sistemul electronic de depunere a declarațiilor, care ar fi funcționat defectuos timp de câteva zile. Cu toate acestea, nici unul dintre ei nu a contestat amenda fixată de ANI. Toți au plătit-o. Cei mai mulți, în primele trei zile, ceea ce a înjumătățit suma. Pe de altă parte, ANI spune că atunci când le-au fost intocmite procese contravenționale, parlamentarii nu au acuzat probleme de soft și au acceptat să achite amenzile.
Cancelaria de Stat a anulat trei dintre cele 8 contracte încheiate în februarie de fosta guvernare cu câteva ONG-uri pentru evaluarea politicilor publice în diferite domenii. Alte 5 contracte au fost revizuite în scădere, după ce vechea conducere a Cancelariei le plătise deja câte aproximativ 0, 6 milioane de lei. Cancelaria condusă acum de Andrei Spînu a invocat procedura netransparentă de selectare a domeniilor de expertizare, dar și de organizare a concursurilor de achiziții publice pentru adjudecarea contractelor. Astfel, ONG-ul reprezentat de Corneliu Omelian nu va mai expertiza domeniile integritate și anticorupție, iar cel condus de Sergiu Ostaf – pe cel referitor la drepturile omului. Sumele din alte contracte, încheiate cu Roman Chirca, Sergiu Ostaf și Elena Tudose/Dumitru Țîra, au fost reduse. În aceste zile la Guvern are loc rrecepționarea rapoartelor făcute de aceste ONG-uri, de către comisii speciale, care decid dacă le vor accepta sau nu.
La alegerile locale din acest an, Comisia Electorală Centrală (CEC) nu va publica declarațiile de avere și interese personale ale candidaților la funcțiile de primar și consilier local. Motivul - sunt prea mulți candidați și instituția nu are capacitatea operațională de a prelucra declarațiile și de a le plasa online. Jurnaliștii spun că lipsa declarațiilor de avere le îngreunează munca și privează alegătorii de posibilitatea de a se informa în special despre candidații puțin cunoscuți opiniei publice.
Fostul deputat democrat Constantin Țuțu este cercetat de Procuratura Anticorupție pentru trafic de influență, iar pe numele lui Judecătoria Chișinău a emis ieri un mandat de arest pentru 30 de zile, în contumacie – absența nejustificată atunci când este convocat de organele de drept. Informația a fost confirmată pentru portalul Moldova Curată de Boris Druță, avocat din oficiu al fostului deputat.
În ultimii trei ani, directorul întreprinderii care livrează apă în satul Limbenii Noi, raionul Glodeni, Nicolae Iancovschi, își angaja soția în funcția de director de fiecare dată când el pleca în concediu. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că funcționarul a admis un conflict de interese, iar Consiliul local, drept consecință, ar fi trebuit să-l demită, pentru că așa prevede legea. Consilierii însă i-au aplicat un avertisment și argumentează că directorul nu merită să fie demis, întrucât muncește fără alte abateri și asigură buna funcționare a întreprinderii.