Președintele raionului Ocnița a lăsat propria afacere în grija familiei și a acceptat o funcție publică

Arhiva 15 noiembrie 2015 2412
Președintele raionului Ocnița, Vasili Romaniuc

Președintele raionului Ocnița, socialistul Vasili Romaniuc, vine într-o funcție publică de la conducerea unei afaceri de milioane de lei. El deține împreună cu soția și cu un fiu întreprinderea ”Petrol Prestigiu”, care are o stație PECO și desfășoară activități în agricultură. În trecut, întreprinderea a fost implicată într-un scandal, legat de arendarea a 150 de hectare de livadă în satul Ocnița.



Vasili Romaniuc (56 de ani) are studii medii de specialitate. El a absolvit Colegiul de Construcţii şi Montaj din oraşul Moghilev-Podolsk din Ucraina. În perioada sovietică a condus o întreprindere de producere a fructelor în satul său natal, Calarașovka, raionul Ocnița, apoi o bază petrolieră din Otaci, același raion. În 1991 și-a fondat propria întreprindere, ”Progress Romaniuc”, pe care a condus-o până în 1993. În prezent, această întreprindere nu mai activează, ne-a spus Vasili Romaniuc.

În 1993 a mai fondat o întreprindere, împreună cu soția și cu fiul său, ”Petrol Prestigiu”, care este prosperă și în prezent. Potrivit datelor de la Camera Înregistrării de Stat, Romaniuc deține aici o cotă de participare de 94,65%, cota sa în bani din capitalul social fiind de peste 1 milion de lei. Întreprinderea este specializată în comerțul cu produse petroliere și activități în agricultură. În anul 2012 venitul din vânzări al întreprinderii a fost de 615 800 lei.

Are terenuri la Dondușeni, locuiește la Ocnița, dar a vrut să fie primar la Otaci

În declarația de avere, Romaniuc a indicat în jur de 150 de terenuri agricole, majoritatea cumpărate în anul 2008. Așa cum ne-a spus însuși socialistul, pământurile se află în satul Briceni din raionul Dondușeni şi sunt gestionate de către Gospodăria Ţărănească pe care a indicat-o în declaraţia de avere, ”Romaniuc Vasilii” .

La ultimele alegeri locale Romaniuc a candidat din partea socialiștilor la funcția de primar al comunei Otaci, dar a pierdut în turul doi în fața democratului Vasile Traghira, și el om de afaceri.

Conflict cu sătenii din satul Ocnița și acuzat de falsificare de acte

În anul 2003 Vasili Romaniuc a luat în arendă 150 de hectare de livadă de meri, care aparțineau mai multor țărani din satul Ocnița. Peste 4 ani, adică în anul 2008, unii dintre cei care i-au dat terenul în arendă l-au acuzat că nu își onorează obligațiile, și anume că le oferă mere de proastă calitate și mai puține decât li s-ar cuveni. Oamenii, împreună cu primarul satului, comunistul Victor Manoil, cereau desfacerea contractelor. Manoil, care el însuși deținea o gospodărie țărănească ce folosea terenuri arendate, îl mai acuza pe Romaniuc că acele contracte nu fuseseră înregistrate și la Cadastru, așa cum prevedea legislația, de aceea susținea că sunt nevalabile. De asemenea, o parte din săteni au depus mărturii la poliție în care afirmau că semnăturile lor de pe contractele încheiate cu Romaniuc fuseseră falsificate.

S-a ajuns și la faptul că în Parlament deputatul creștin-democrat Ion Varta a făcut o interpelare către ministrul de Interne de atunci Valentin Mejinschi, cerând să investigheze conflictul apărut, dar și ”presiunile” care, susținea deputatul, se făceau atunci asupra primarului Victor Manoil.

Solicitat de Moldova Curată, primarul Victor Manoil, care este şi astăzi în funcţie, a spus că nu vrea să comenteze ce a fost atunci, dar ne-a spus că Vasili Romaniuc nu mai are nicio tangență cu satul lor. ”Contractele au fost anulate prin judecată, iar oamenii își prelucrează acum pământul individual”, ne-a spus primarul.

De fapt, am fost deposedat de afacere și am pierdut mulți bani”

La rândul său, Vasili Romaniuc susține că de fapt atunci el a fost deposedat de afacere. ”Am încheiat cu sătenii în anul 2003 contracte de arendă pe 10 ani. M-am înțeles cu fostul primar și m-am dus cu contractele în sat. Pentru că unii oameni erau plecați la muncă peste hotare, iar alții nu puteau veni în acea zi la Primărie să semneze, le-am lăsat primarului cu înțelegerea că atunci când vor trece pe la Primărie, sătenii le vor semna. Iată de unde vin acuzațiile de fals. Eu nu am mai urmărit când și cum au semnat oamenii, dar contractele au fost perfectate toate legal, înregistrate în Primărie, așa cum se cuvine”, explică socialistul.

Actualul președinte de raion afirmă că la scurt timp, fostul primar a decedat, iar Victor Manoil, când a venit în funcție, i-ar fi montat pe săteni împotriva sa și a invocat faptul că nu a înregistrat contractele și la Cadastru. ”Anume în acel an a fost schimbată legislația și se cerea ca toate contractele să fie înregistrate nu doar la Primărie, ci și la Cadastru. Eu despre asta nu am știut”, a adaugat Romaniuc. Până la urmă, după procese de judecată, oamenii din sat și-au retras terenurile din gestiunea temporară a întreprinderii ”Petrol Prestigiu”. ”Am fost deposedat de business. Am pierdut foarte mulți bani pe care i-am investit acolo. Până a o lua eu, livada nu fusese îngrijită cam 10 ani. În patru ani, am făcut numai lucrări de curățare a pomilor de 350 de mii de lei, am pus îngrășăminte și exact atunci când am adus-o în ordine, mi-au luat-o. Mi-au luat și recolta din acel an, puteau măcar să-mi restituie investițiile. Acum am înțeles că din nou livada degradează și mi s-a sugerat să o preiau, dar deja nu mai vreau”, mai spune Vasili Romaniuc.

De două ori am refuzat oferta de a deveni președintele raionului”

Președintele raionului Ocnița ne-a mai spus că firma sa, ”Petrol Prestigiu”, rămasă în administrarea fiului său, deține și o stație PECO la Otaci, care ar fi dată în arendă unui alt întreprinzător. În declarația de avere a lui Vasili Romaniuc apar şi câteva vehicole: două Mercedes-uri și un Wolkswagen, toate fabricate în 1993.

L-am întrebat, firesc, de ce a acceptat să vină într-o funcție publică, bugetară, lăsând afacerile pe care le-a condus până acum. ”Sunt cu acest partid și astfel am fost propus. De două ori am refuzat să devin președinte de raion, dar până la urmă am fost rugat să accept, am fost alături de această formațiune și în campanie. Pentru mine e important să fac ceva pentru oameni. Am început să muncesc și nu am făcut nicio schimbare de echipă. Numai eu sunt socialist aici, nu mi-am adus oamenii mei, cum fac alți conducători. Deocamdată ne înțelegem bine în colectiv”, a fost răspunsul lui Vasili Romaniuc. 

Viorica Manole



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Lipsa de transparență în procesele de privatizare și de...

”În Republica Moldova avem o situație alarmantă, inadecvată și neconformă standardelor internaționale în ce privește asigurarea transparenței în procesul de achiziții publice și privatizare a proprietății statului. Acest lucru ridică la maxim riscul de corupție, duce la lipsa încasărilor la bugetul public, stimulează dezvoltarea competiției neloiale și a tendințelor monopoliste și, în ultimă instanţă, duce şi la majorarea prețurilor pentru consumatori", a declarat astăzi, în cadrul unei dezbateri publice, președintele Consiliului Național de Participare (CNP), Sergiu Ostaf.

24 iulie 2014
1774

Profil candidat: Otilia Drăguțanu

Integritatea în activitatea politică

19 ianuarie 2019
2305

A scăpat de sancţiuni, chiar dacă a uitat să declare un...

După alegerile locale din vara anului curent, Ion Ciontoloi (PLDM) a fost ales preşedinte de raion pentru al treilea mandat. Asta chiar dacă jumătate de an mai devreme Comisia Naţională de Integritate a constatat că Ciontoloi a omis din declaraţia de venituri pentru 2013 un teren, un cont bancar şi două întreprinderi în care soţia sa deţinea cote-părţi a câte 50%.

05 decembrie 2015
2167

Socru şi ginere la primăria din Bârnova

Primarul satului Bârnova din raionul Ocniţa activează într-o instituţie cu ginerele său, care este secretar al consiliului local. Deşi experţii anticorupţie afirmă că ambii încalcă regimul juridic al conflictului de interese, socrul fiind persoană cu funcţie de demnitate publică, iar ginerele - funcţionar public, alesul local respinge aceste argumente. Valeriu Scutelnic motivează că atunci când a fost angajat la primărie, secretarul consiliului nu îi era ginere. Pentru comparaţie, în România, un primar aflat într-o situaţie similară, a ajuns să fie condamnat.

21 martie 2016
2724

Sute de sesizări au fost depuse la ANI în perioada în c...

În ultimele 10 luni, perioadă în care Autoritatea Națională de Integritate este în proces de formare, secretariatul, care este cel al fostei CNI, continuă să primească sesizări și solicitări de controale. Potrivit serviciului de presă al ANI, cel puțin 84 de sesizări de anul trecut așteaptă să fie examinate de viitorii inspectori de integritate, la care se adaugă peste 100 de sesizări depuse în acest an. 

24 mai 2017
1628

Șefa Trezoreriei de la Cantemir și-a depus mandatul de...

Încă un funcționar public și-a depus mandatul de consilier local, după ce a fost verificat de Comisia Națională de Integritate (CNI). Este vorba despre Tatiana Verdeș, fost șef-adjunct al Inspectoratului Fiscal Teritorial Cantemir, care deține în prezent funcția de șefă la Direcția Trezoreria Teritorială din Cantemir. Funcționara era până în prezent și consilier raional din partea Partidului Liberal Democrat, însă și-a depus mandatul după ce CNI a inițiat un control pe numele ei pentru incompatibilitate de funcții. Anterior, alți câțiva consilieri din diferite raioane au renunțat la mandate în favoarea funcțiilor publice în urma deciziilor CNI.

29 iunie 2016
1740