Preşedintele raionului Ungheni ar putea fi cercetat penal pentru abuz în serviciu

Interese la vedere 28 ianuarie 2014 2802
Unul din autoturismele CR Ungheni

În vara anului 2012, familia preşedintelui raionului Ungheni s-a deplasat în Lituania cu maşina de serviciu. Constatarea aparţine Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), după ce membrii acestei instituţii au verificat veridicitatea faptelor relatate în materialul: „La Ungheni, talentele sunt selectate pe criterii de rudenie?”.



În articolul respectiv este menţionat faptul că o delegaţie din raionul Ungheni a vizitat oraşul lituanian, Moletai, fiind invitată de autorităţile de acolo să participe la aniversarea a 625 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. Din acest grup a făcut parte soţia şi cele două fiice ale preşedintelui raionului Ungheni, Iurie Toma. Atunci, Rodica Toma declara că fiicele sale au participat la acel eveniment în calitate de membre ale studioului muzical „Romaniţe muzicale”, iar ea – în calitate de coordonator artistic al acestui studio.

Iurie Toma

După examinarea faptelor relatate de Moldova Curată, membrii CNI au descoperit că familia Toma a plecat în Moletai cu maşina ce aparţine Consiliului raionului Ungheni, iar în această situaţie oficialul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. „Preşedintele raionului Ungheni Iurie Toma a admis conflictul de interese exprimat prin exercitarea atribuţiilor funcţionale în calitate de preşedinte al raionului şi interesul personal, în adoptarea deciziei cu privire la selectarea membrilor delegaţiei care au vizitat oraşul Moletai, Lituania, în perioada 28.06.2012-02.07.2012 şi prin utilizarea automobilului Consiliului pentru deplasarea familiei sale în oraşul Moletai, Lituania”, este menţionat în actul CNI adoptat la 25 ianuarie curent. Potrivit constatării, în Lituania, familia Toma s-a deplasat cu autoturismul de modelul „Skoda Superb” achiziţionat în anul 2011, vehicol deţinut de către Direcţia Regională pentru Siguranţa Alimentelor Ungheni.

Nenumărate traversări ale frontierei

Totodată, în actul CNI mai este specificat faptul că această deplasare a familiei Toma cu maşina de serviciu peste hotarele ţării nu a fost unica. „Baza de date a Poliţiei de Frontieră arată că membrii familiei lui Iurie Toma au traversat în nenumărate rânduri frontiera de stat a Republicii Moldova cu automobilele de model: „Skoda Octavia” fabricat în anul 2003; „Skoda Octavia” fabricat în anul 2011 şi cu automobilul de model „Skoda Superb”, toate aceste automobile fiind în posesia Consiliului raional Ungheni”, a mai constatat CNI.

Iurie Toma: „Deplasări doar în interes de serviciu”

Iurie Toma susţine, însă, că nu a fost în Moletai împreună cu familia, iar autoturismele Consiliului le foloseşte doar în interes de serviciu. „Am avut ieşiri din ţară cu autoturismul Consiliului raional doar atunci când m-am deplasat la Forumurile Euroregiunii Siret – Prut –Nistru care au loc la Iaşi. Însă, deplasări în afara ţării cu familia nu am avut”, susţine preşedintele raionului Ungheni.

Circa 2 500 km parcurşi în doar patru zile

Menţionăm că o maşină de modelul „Skoda Superb” cu care preşedintele raionului ar fi plecat în Moletai consumă până la 8 litri de benzină la o sută de km parcurşi. Prin urmare, pentru distanța de 2 480 kilometri tur-retur (1245 de km într-o direcţie) parcursă din oraşul Ungheni până în Moletai, autoturismul respectiv a consumat peste 180 de litri de benzină. Astfel, potrivit Hotărârii de Guvern nr.1404 din 30.12.2005 privind reglementarea utilizării autoturismelor de serviciu de către autorităţile administraţiei publice, se interzice utilizarea mijloacelor bugetare pentru arendarea autoturismelor în scopul deplasării funcţionarilor peste hotarele ţării. Acest act mai prevede că parcursul-limită anual pentru un autoturism ce aparţine autorităţilor publice locale din raionul Ungheni trebuie să nu depăşească 25 de mii de km.

Demnitarul riscă să fie pedepsit pentru abuz în serviciu

Experta anticorupție Galina Bostan susţine că, în cazul în care demnitarul ar fi folosit de mai multe ori autoturismele publice în interes personal, acesta poate fi sancţionat şi pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, dar şi pentru abuz în serviciu.

Amintim că, în cazul în care actul de constatare a CNI va rămâne definitiv, va fi transmis la Centrul Naţional Anticorupţie, iar demnitarul riscă o amendă de până la şase mii de lei pentru nedeclararea conflictului de interese, aşa cum prevede articolul 313² din Codul Contravenţional al Republicii Moldova.

Totodată, sesizarea CNI va fi trimisă şi Procuraturii Generale în vederea începerii urmăririi penale pe numele lui Iurie Toma pentru faptul utilizării automobilelor Consiliului raional Ungheni în interes personal. Astfel, potrivit articolului 327 al Codului Penal al R. Moldova, folosirea intenţionată de către o persoană cu înaltă funcţie de răspundere a situaţiei de serviciu în interes material ori în alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, este calificată ca şi abuz în serviciu. Această acţiune se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 20 de mii de lei (1 000 de unităţi convenţionale) sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Lilia Zaharia
 

Distanţa pe care ar fi parcurs-o Iurie Toma din oraşul Ungheni până în Moletai



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

Directoarea ADR Sud și-a angajat mai întâi ginerele, ap...

Directoarea Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, Maria Culeșov, și-a angajat soțul în calitate de șofer și ginerele în calitate de jurist în cadrul instituției pe care o conduce și astfel a ajuns în atenția Comisiei Naționale de Integritate (CNI). Mai întâi, a fost angajat în funcția de jurist ginerele, Andrei Coadă. Aceasta afirmă că ginerele a muncit la ADR o perioadă scurtă de timp, în anul 2013, fiind angajat prin concurs.

08 aprilie 2015
2237
Interese la vedere

Decizie controversată a CNI: Un fost primar și-a angaja...

Fostul primar al orașului Orhei și actualul șef al Inspectoratului Fiscal de Stat Orhei, Vitalie Colun, a admis două situații de conflict de interese, ambele constatate de Comisia Naționalăde Integritate (CNI), însă a rămas nepedepsit. Fostul ales local a închiriat mașina fratelui său și l-a angajat ca șofer pe tatăl său. CNI a constatat conflictul, dar a clasat cauza, întrucât a luat expirarea contractelor drept o «soluționare» a situației de conflict de interese. Experta anticorupție Mariana Kalughin spune însă că hotărârea este confuză, deoarece un conflict constatat nu poate fi considerat soluționat, iar fostul primar ar trebui penalizat, în opinia sa, pentru abuz în serviciu. 

16 martie 2016
1888
Interese la vedere

Achizițiile, veriga slabă a instituțiilor publice

Niciunul dintre dosarele penale deschise în ultimii ani de CNA sau Procuratura Anticorupție pentru presupuse fraude comise în procesele de achiziții publice nu s-au soldat cu vreo condamnare, iar cele mai răsunătoare dintre ele se află încă la faza de urmărire penală și nu există niciun bănuit. În majoritatea cazurilor ele figurează prejudicii de milioane de lei. Consiliul Naţional de Participare susţine că în ultimii 2 ani a făcut nenumărate demersuri către Guvern în privinţa asigurării transparenţei achiziţiilor publice, însă lucrurile nu s-au schimbat.

16 octombrie 2014
2087
Interese la vedere

Doi magistrați au obligat Primăria să le dea apartamen...

Unii judecători din Chișinău profită de lege și cer locuințe gratuite de la stat, chiar dacă au apartamente sau case somptuoase care le depășesc vădit veniturile. Responsabilii de la Primărie afirmă că magistrații obligă prin judecată autoritățile locale să îi asigure cu spațiu locativ. Chiar dacă înainte de a le fi eliberat un bon de repartiție, judecătorii trebuie să prezinte documente care demonstrează că nu dețin alte spații locative, în cel puțin două cazuri descoperite de Moldova Curată, această regulă a fost neglijată.

31 martie 2014
2259
Interese la vedere

La Nimereuca, licitaţiile publice sunt câştigate de soţ...

De câţiva ani, firma condusă de soţia primarului satului Nimereuca din raionul Soroca aprovizionează grădiniţa din localitate cu produse alimentare. Deşi toate concursurile publice câştigate de soţia primarului au fost organizate de primărie, alesul local afirmă că nu ţine minte dacă el a semnat sau nu contractele de achiziţii publice.

14 decembrie 2015
3444
Interese la vedere

Primarul orașului Ungheni şi Silvia Volosatâi vor fi ve...

La ședința de astăzi, Comisia Națională de Integritate (CNI) a decis să inițieze două controale în baza articolelor publicate pe Moldova Curată. Astfel, primarul orașului Ungheni, Alexandru Ambros, este bănuit de conflict de interese, iar șefa Secției investiţii capitale şi administrarea proprietăţii publice  din cadrul Ministerului Sănătății, Silvia Volosatâi, va fi verificată pentru a se vedea dacă și-a declarat toate veniturile și proprietățile.

29 august 2014
1947