Primarul din Bleșteni a declarat un eventual conflict de interese cu întârziere de un an

Arhiva 30 decembrie 2015 2163
Imagine simbol

În comuna Bleșteni din raionul Edineț primarul și-a angajat sora în calitate de directoare a Centrului comunitar pentru persoane în etate. Alesul local spune că în sat nimeni nu ar lucra cu un salariu atât de mic, de doar circa o mie de lei, de aceea și-a numit sora în această funcție. După aproape un an de la angajare, primarul s-a spovedit la Comisia Națională de Integritate (CNI).



Recent, Liviu Beltei, primarul comunei Bleșteni, a declarat la CNI despre faptul că sora sa, Rodica Cotiujenschi, lucrează în calitate de manager al Centrului comunitar pentru persoane în etate, o instituție aflată în gestiunea autorităților publice locale. Membrii CNI au hotărât să inițieze un control pe numele lui, motivând că acest conflict de interese nu a fost declarat în limitele legii. Astfel, în ședința CNI din 17 decembrie curent, membrii Comisiei au decis inițierea controlului pe numele primarului din Bleșteni, alesul local fiind suspectat de admiterea unui conflict de interese.

Primarul din Bleșteni: „Eu nu știu cine ar munci cu așa salariu...

Liviu Beltei este însă indignat de faptul că, deși a declarat acest eventual conflict de interese, totuși CNI a decis să verifice această situație. „Eu am declarat acest lucru, cu ce-am încalcat legea? Da, acest centru este în subordinea APL, însă nu am încălcat nimic”, afirmă alesul local. Întrebat care a fost modalitatea angajării surorii sale, primarul nu a putut da un răsuns sigur: „Pare-mi-se prin dispoziție, nu mai țin minte, a fost cu un an în urmă. Ea are un salariu de vreo 900 de lei sau chiar o mie, deplasați-vă la fața locului și veți vedea. Dacă cei de la Comisia de Integritate cred că asta-i o încălcare, e treaba lor. Eu am declarat, stimată doamnă”, spune primarul.

Liviu Beltei precizează că a ales-o pe sora sa, deoarece nimeni din comună nu ar lucra cu o asemenea remunerare. „Eu nu știu cine ar munci cu așa salariu, din cei 1400 de locuitori câți are comuna. Dacă aude sora mea asemenea lucruri, ea se eliberează din funcție”, mai menționează Liviu Beltei.

Nedeclararea conflictului de interese, cât și declararea tardivă a acestuia se sancționează

La rândul ei, Mariana Kalughin, expertă anticorupție, îl contrazice pe primar și spune că un conflict de interese se declară înainte de a lua decizia de angajare. „Primarul, din câte înțeleg, a declarat acest conflict după un an de la angajarea doamnei în funcția de manager al acelui Centru, care este în gestiunea APL, respectiv și a primarului. Atât nedeclararea conflictului de interese, cât și declararea tardivă a acestuia se sancționează. Contravenția trebuie aplicată în acest caz și el continuă să fie în conflict de interese, deoarece în raporturile contractuale de muncă cu sora sa, primarul ia decizii. În acest caz primarul trebuie să-l soluționeze. Să rămână în funcție sora sa sau el”, adaugă Mariana Kalughin.

La alegerile locale din acest an, primarul Liviu Beltei a fost reales, candidânt pe listele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM). În mandatul trecut, mai exact în anul 2012, Liviu Beltei a fost în mijlocul uni scandal în localitate. Atunci APL au desfăşurat o licitaţie cu strigare, la care au vândut un lot de pământ, clădirea fostei băi din sat, carcasa de fier a unei sere care se afla pe teritoriul şcolii, iar două terenuri agricole din extravilan au fost date în arendă. Mai mulţi locuitori se plângeau atunci că procedura de desfăşurare a licitaţiei nu a fost transparentă, iar doi dintre participanţii la concurs au cerut anularea licitaţiei. În ziua desfășurării licitației, primarul a interzis unui reporter să asiste la acel concurs public, motivând că acesta nu a fost invitat.

Lilia Zaharia

Această publicaţie a fost elaborată în cadrul unui proiect implementat de CAPC cu susţinerea oferită de European Endowment for Democracy (EED). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia EED.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Î.S „Poșta Moldovei” ar putea plăti o amendă de până la...

La începutul lunii octombrie 2017, magistrații de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) au emis o decizie irevocabilă prin care au obligat Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” să ofere Asociaţiei Presei Independente (API) informații referitoare la concursurile de achiziții desfășurate pe parcursul anilor 2014-2016. Deși a trecut deja o lună, termen în care urma să furnizeze informația solicitată, „Poșta Moldovei” nu s-a conformat. În timp ce jurista întreprinderii afirmă că nu a primit încă decizia instanței, avocatul API susține că „Poșta Moldovei” ar putea fi obligată să execute în mod silit această decizie, totodată fiind sancționată contravențional pentru neexecutare.

08 noiembrie 2017
1745

Vicepreşedintele raionului Cimişlia deţine concomitent...

De trei ani, vicepreşedintele raionului Cimişlia, Gheorghe Netedu, face parte din conducerea a două instituţii: una publică, în cadrul Consiliului raional Cimişlia, şi alta de administrator al firmei care îi aparține. Comisia Naţională de Integritate a stabilit că demnitarul ar fi trebuit să renunţe la una din aceste funcţii, întrucât ele sunt incompatibile. Gheorghe Netedu susţine că va ataca în judecată actul CNI.

04 septembrie 2014
2352

Unul dintre deputații aleși duminică are antecedente pe...

Unul dintre deputații noi aleși la 20 octombrie, socialistul Vitalii Evtodiev, a fost cercetat penal pentru falsificarea unei expertize. Ultima decizie în acest dosar a fost luată anul trecut de Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Vitalii Evtodiev a fost recunoscut vinovat, doar că nu a ispășit nici o pedeapsă, întrucât infracțiunea s-a prescris. Deputatul nu vrea să comenteze această cauză penală, spunând că însăși durata examinării în instanțe a acestui dosar ar vorbi despre multe.

23 octombrie 2019
1999

Ascensiunea președintei raionului Șoldănești, firma ned...

Svetlana Rotundu, președintele raionului Șoldănești, nu a indicat în declarațiile sale cu privire la venituri și proprietate o întreprindere individuală fondată și administrată de soțul său. În 2012, în perioada în care aceasta deținea funcția de vicepreședinte de raion, o altă întreprindere individuală, fondată și administrată de fiul ei, a câștigat cel puțin o licitație organizată de o direcție raională din Șoldănești, soldată cu încheierea unui contract în valoare de peste 250 mii de lei.

23 noiembrie 2015
1910

Apartament nedeclarat al președintelui Curții de Apel B...

Președintele Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, locuiește într-un apartament pe care nu îl indică în declarația sa de avere. Magistratul spune că îl închiriază, fiindu-i repartizat de Consiliul municipal Bălți atunci când s-a mutat cu traiul la Bălți, în 2012. Deși potrivit legii judecătorul ar fi trebuit să declare și apartamentul în care stă, chiar dacă nu îi aparține, ci doar îl folosește, el argumentează că nu era obligat să îl declare.

24 februarie 2017
2380

Candidații la funcțiile de președinte și vicepreședinte...

Persoanele care vor candida la funcțiile de președinte și vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate vor avea de trecut 3 probe: un test în scris, un interviu în fața membrilor CI, a cărui durată nu va trebui să depășească 45 de minute, și un test cu detectorul de minciuni. Sunt condiții prevăzute de proiectul Regulamentului privind desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de președinte și vicepreședinte al ANI, făcut public joi, 19 ianuarie. Potrivit documentului, rezultatul testului cu detectorul de minciuni „prezintă temei pentru inadmisibilitatea candidatului”. 

19 ianuarie 2017
1689