Primarul din Cneazevca riscă să fie revocat din funcție
Duminică, 11 mai, în comuna Cneazevca din raionul Leova va avea loc un referendum de revocare din funcție a primarului localității. Plebiscitul a fost iniţiat de către câțiva cetăţeni care susţin că primarul Larisa Tomşa este incapabilă să gestioneze treburile comunei și că aceasta se conduce doar de interesele personale.
Secretara Consiliului electoral de circumscripţie, Zinovia Darii, susține că de trei ani, de când a fost aleasă în funcţia de primar, Larisa Tomșa își vede de propriile interese: “Nu a făcut nimic în comună, se folosește de funcție pentru a se îmbogăți. Banii din bugetul local sunt cheltuiți fără nici o evidență și asta deoarece cumnata sa este contabila-șefă a primăriei. Au vândut niște fântâni arteziene de fier, iar banii nu au fost folosiți pentru binele localității”.
La rândul său, Larisa Tomșa afirmă că referendumul este organizat de un consilier local, care ar vrea cu tot dinadinsul să devină primar. “Eu sunt primar independent, nu am candidat pe listele vreunui partid. Avem un consilier local ales pe listele Partidului Democrat, care este rudă cu președintele raionului Leova. Prin diferite minciuni, încearcă să mă denigreze. Au amăgit oamenii cu diferite promisiuni și ca să semneze pentru organizarea acestui referendum” spune Larisa Tomșa.
“Contabila primăriei demult nu-mi mai este rudă”
În ce privește eventualul conflict de interese de care este acuzată, şi anume că munceşte în aceeași instituție cu o rudă, Larisa Tomșa spune că, de circa douăzeci de ani, contabila-şefă a primăriei nu-i mai este cumnată. “De când a murit fratele meu, noi nu mai suntem rude. La locul de muncă păstrăm o legătură profesională, iar acuzațiile cu fierul vândut sunt doar prostii inventate”, susține Larisa Tomșa.
Adela Griciuc, șefa Direcției control interese personale din cadrul Comisiei Naționale de Integritate (CNI) spune că în această situație nu este încălcat regimul juridic al conflictului de interese. “Dacă privim lucrurile subiectiv, în asemenea situații, de regulă, cumnata și familia sa sunt ajutate de rude. Deci, potențiale conflicte de interese pot fi o mulțime. Din punct de vedere legal, nu este încălcat regimul juridic al conflictului de interese, deoarece Codul Familiei prevede că decesul unuia dintre soți constituie temei de încetare a căsătoriei. Prin urmare, decesul soțului anulează calitatea de cumnată și în acest caz nu mai avem toate elementele constitutive ale conflictului de interese”, explică reprezentanta CNI.
În ce condiții poate fi organizat un referendum local?
Revocarea primarului prin referendum poate fi iniţiată în cazul în care acesta nu respectă interesele comunităţii locale, nu exercită în mod adecvat atribuţiile de ales local, prevăzute de lege, încalcă normele morale şi etice etc. Potrivit Codului Electoral, referendumul local poate fi iniţiat de jumătate din numărul consilierilor aleşi sau de 10 la sută din numărul cetăţenilor cu drept de vot care domiciliază pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective.
Codul Electoral mai prevede că în cazul în care referendumul local este iniţiat de localnici, se constituie un grup de iniţiativă, format din cel puţin 20 de cetăţeni cu drept de vot şi cu domiciliul pe teritoriul localității.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Lapte „muls” din interes
Copiii din clasele primare de la gimnaziul din satul Ignăţei, Rezina şi cei de la grădiniţa din aceeaşi localitate sunt hrăniţi cu lapte şi pâine de la întreprinderea ce aparţine şefei grădiniţei, Natalia Balan, ea fiind şi soţia primarului satului Ion Balan. Pe acest caz, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat procedura de control pentru a cerceta dacă la mijloc este vorba de un conflict de interese.
Primăria Sângera a încheiat contracte de milioane de le...
Mai mult de şapte milioane de lei vor ajunge din bugetul Primăriei oraşului Sângera din municipiul Chişinău pe contul unei firme fondată de către primarul Valeriu Poiată. Firma a fost selectată în cadrul concursului de achiziţii publice pentru a efectua diferite lucrări în localitățile care fac parte din oraşul Sângera.
S.A. Termocom, sute de mii de lei pentru rudele şefului
După ce şi-a angajat fiica şi ginerele la instituţia publică pe care o conduce, directorul SA „Termocom” din Chişinău, Mihai Cernei, a găsit o modalitate de a vira bani din contul întreprinderii în buzunarul celor doi. Deşi primarul capitalei Dorin Chirtoacă l-a ameninţat încă la începutul lunii aprilie curent cu demisia, iar Centrul Naţional Anticorupţie a pornit o anchetă, Cernei continuă să diriguiască treburile la „Termocom”. Consiliul de Administraţie al SA „Termocom” urmează să ia o decizie vizavi de aceste acuzaţii până la mijlocul lunii mai.
Şef la Fisc: în situaţie de incompatibilitate, cu aface...
Şeful Inspectoratului Fiscal de la Cahul, Gheorghe Lavric, a fost găsit incompatibil de Comisia Naţională de Integritate pentru că a deţinut şi funcţia de consilier raional din 2011 până în 2015, iar după alegerile locale de anul trecut, este consilier orăşenesc. Funcţionarul, care este acţionar la două întreprinderi, nu este de acord cu decizia CNI şi a declarat că o va ataca în instanţă.
Șefa Direcției Educație a raionului Cahul, acuzată și d...
Dosarul penal deschis în luna februarie anul trecut pe numele șefei Direcției Învățământ a raionului Cahul, Tatiana Hulub, urmează să fie transmis judecătorilor, întrucât procurorii anunță că au finalizat urmărirea penală. Procurorul raionului Cahul, Leonid Turculeț, a declarat pentru Moldova Curată că la capul de acuzare inițial – delapidarea averii străine, pe parcursul urmăririi penale s-a mai adăugat unul – fals în acte publice. Procurorul afirmă că oamenii legii dispun de toate probele necesare, dar că respectă prezumția nevinovăției persoanei până la decizia finală a instanței.
Vladimir Molojen, după un an, achitat și de Curtea de A...
Fostul ministru al Dezvoltării Informaționale în cadrul guvernării comuniste (2005-2008), Vladimir Molojen, care, atunci când era în funcție, aflându-se în conflict de interese, a încheiat cu firma familiei sale contracte de milioane de lei, a fost achitat și de către Curtea de Apel. Hotărârea de a respinge recursul procurorului și de a lăsa în vigoare sentința de achitare a Judecătoriei Buiucani a fost pronunțată pe 29 noiembrie, la un an de la hotărârea primei instanțe.
