Profil candidat: Constantin Botnari
Integritatea în activitatea politică
Constantin Botnari este secretarul General al PDM. A activat timp de mai mulți ani în domeniu administrării afacerilor private, iar în politică a venit în mai 2012 când, prin votul Consiliul Politic Național al PDM, a fost ales secretar general al formațiunii. În octombrie 2014 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova, funcție la care a renunțat în 2016 pentru a se dedica activității de partid.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
Având, oficial, venituri modeste, Constantin Botnari a reușit să-și construiască la poalele pădurii de lângă Durlești, suburbie a Capitalei, o locuință luxoasă, designul căreia amintește de Casa Albă de la Washington. O investigație realizată în 2016 de portalul Anticoruptie.md
a arătat că la terenul de circa 21 de ari, declarat în acte, Botnari a îngrădit încă cel puțin 40 de ari de pădure. Potrivit declarației de avere pentru anul 2014, democratul arăta că în acel an a început construcția casei cu suprafața de 340 de metri pătrați și a garajului de 150 de metri pătrați. În 2014, tot venitul familiei Botnari îl constituia salariul de parlamentar care depășea cu puțin cifra de 100.000 de lei. Oficial, nici până a ajunge deputat Constantin Botnari nu a avut venituri mari. Pe parcursul anilor 2012-2013 acesta a declarat un salariu de 213.552 de lei.
Alți 88 de lei, 17 dolari și un euro i-a câștigat sub formă de dobândă. Totodată, Botnari a indicat că este dator băncilor cu 156.000 de euro. Primul credit, în sumă de 6.000 de euro, Constantin Botnari l-a luat încă în 2006. Tot atunci, soția acestuia, a investit 6.000 de euro în construcția unei parcări de către SA Interactiv.
În declarația de avere pentru anul 2015, depusă în martie 2016 în calitate de deputat, Constantin Botnari a arătat că deține în proprietate un automobil Mercedes S 350, procurat în 2006 cu 460 mii de lei, și un BMW X 6, procurat în 2012 cu 977,4 mii lei.
Potrivit Declarației de avere depuse la CEC în calitate de candidat electoral, în perioada anilor 2017-2918 democratul a avut venituri de doar 26 de mii 364 de lei, puțin de peste o mie de lei lunar. Atâta a constituit salariul lui Botnari pentru funcția de secretar al PDM.
În schimb, în 2017 Botnari a contractat un credit de 250 de mii de euro, cu dobânda de 2,5 la sută, scadent în 2021. Deși a avut venituri modeste, fruntașul democrat a reușit să facă față unui alt credit, de 50 de mii de euro, contractat în 2014 și scadent în 2019.
Potrivit unor articole apărute în presă. Constantin Botnari este însoțit de gărzi de corp.
Totodată, potrivit jurnaliștilor, casa lui Constantin Botnari este păzită non-stop de către un echipaj INP, care monitorizează traficul prin zonă și întreabă pe cei care trec, scopul vizitei.
Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid
În mai 2018, postul de televiziune Jurnal TV a făcut publică o înregistrare audio din anul 2016, în care Botnari vorbește despre Maia Sandu, Andrei Năstase și Igor Dodon și despre alegerile prezidențiale din acel an. Constantin Botnari spune că Igor Dodon nu este un concurent pentru PDM. „Dodon nu e concurentul nostru. El nu ne ia nouă niciun vot. Noi acum îi dăm că suntem nevoiți, dar în doi ani de zile noi îi luăm totul. Noi i-am speriat cu Dodon, dar așa este politica”, susține Botnari. Constantin Botnari este cel care a semnat contractele din partea PDM cu companiile americane de lobby, Cornerstone Government Affairs și DiNino Associates LLC.
„Cazier judiciar”
Nu există date despre antecedentele penale sau contravenționale ale candidatului.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Massimo Frigo, expert al Comisiei Internaționale a Juri...
Noua guvernare de la Chișinău ar trebui să se abțină de la un amplu proces de ”lustrație” în sistemul judecătoresc și ar trebui să facă reforme durabile în acest domeniu, a declarat consilierul juridic principal din cadrul Comisiei Internaționale a Juriștilor, Massimo Frigo, într-un interviu pentru Moldova Curată.
Președintele raionului Ocnița a lăsat propria afacere î...
Președintele raionului Ocnița, socialistul Vasili Romaniuc, vine într-o funcție publică de la conducerea unei afaceri de milioane de lei. El deține împreună cu soția și cu un fiu întreprinderea ”Petrol Prestigiu”, care are o stație PECO și desfășoară activități în agricultură. În trecut, întreprinderea a fost implicată într-un scandal, legat de arendarea a 150 de hectare de livadă în satul Ocnița.
Olesea Stamate: ”Un control public este întotdeauna cel...
Procesul de achiziții publice trebuie să devină mai transparent, cu acces liber al publicului la mai multe documente din dosarul de achiziții, este de părere preşedinta Asociației pentru o Guvernare Eficientă și Responsabilă, Olesea Stamate. Ea a explicat, în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată, care sunt noutățile Legii cu privire la achizițiile publice, care a intrat în vigoare la 1 mai 2016. În acest context, experta a subliniat importanță transparentizării acestui proces, de la inițiere, până la finalizare.
CNI a depistat conflict de interese în cazul a cinci pe...
Primarul comunei Ghidighici, municipiul Chişinău, ex-procurorul general, ministru Sănătăţii, directorul general al S.A. „Termocom”, primarul comunei Ignăţei, raionul Rezina, ex-directorul Agenţiei „Moldsilva” – sunt persoanele în activitatea cărora Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat conflict de interese. În cazul în care actele de constatare ale CNI nu vor fi contestate în instanţa de judecată, acești foști și actuali demnitari vor fi sancţionați pentru nedeclararea conflictului de interese.
Primarul chinuit de datorii, inclusiv față de stat
Cinci locuitori ai satului Holercani din raionul Dubăsari stau în aceste zile cu teama că le vor fi sechestrate casele și averea, pentru că întreprinderea primarului din sat, Tudor Tanasev, a acumulat datorii, iar ei figurează pe lista fondatorilor acesteia. Cooperativa Agricolă de Producere ”Holercani Triumf” are față de 4 creditori datorii în sumă totală de 3 milioane de lei și în prezent se află în procedură de insolvalbilitate. Primarul spune că a fondat această întreprindere împreună cu finul său pentru că a vrut să facă afaceri în domeniul agricol, însă seceta din anul 2007 le-a stricat planurile.
