Profil candidat: Grigore Repeșciuc

Arhiva 3 februarie 2019 2046

Integritatea în activitatea politică



Grigore Repeșciuc candidează pe circumscripția nr. 35 Căușeni. El este primar al orașului Căușeni din anul 2011, exercitând această funcție pe durata a două mandate. A candidat inițial independent, dar s-a înscris în iunie 2014 în Partidul Democrat, respectiv, la al doilea mandat, în 2015, a reprezentat PDM.

Până în 2011 a fost inspector al poliției rutiere (1986-2004), șeful secţiei de examinare şi evidenţă a transportului Căuşeni, comisar de poliție al raionului (2007-2008) şi şef al Direcţiei stări excepţionale zonale. La ultimele alegeri s-a promovat în campanie alături de soție, cu sloganul: „Alege familia Repeșciuc”. Soția sa a obținut al treilea mandat de consilier orășenesc, fiind candidat independent. Ca și soțul primar, Aurelia Repeșciuc a aderat ulterior la PDM.

Mai mulți consilieri orășenești au cerut, în vara lui 2016, Comisiei Naționale de Integritate (CNI) să se pronunțe dacă această situație nu este conflict de interese. Mai ales că o fostă angajată a sesizat că Aurelia Repeșciuc a votat în consiliu atunci când era vizat direct soțul său, lucru care ar contraveni legii. ANI însă nu a activat din august 2016 din cauza procesului de reformare, de aceea încă nu s-a expus pe acest caz.

În vara anului 2018, soția sa, a devenit cetățean de onoare al orașului, iar primarul a motivat în ședința respectivă că pledează ca toți consilierii orășenești care au trei și mai multe mandate să primească acest titlu.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

În declarațiile de venit depuse anual la CNI/ANI Grigore Repeșciuc a indicat că deține împreună cu soția o casă de 200 m.p. și aproape 40% dintr-un garaj, două apartamente de 47, respectiv, 52 m.p., precum și un hectar de teren agricol procurat în 2014. Tot în 2014 candidatul a cumpărat un autoturism Mercedes ML 320 din 2005, iar anul trecut a intrat în posesia unei Toyota Corolla din 2014. Cei doi soți dețin, potrivit declarațiilor de venit și interese, trei firme, și anume Mihasi Test Auto, Galaxia-Parc și Mihasig, ce au ca profil de transport, testări auto, asigurări și parcuri de distracție. Prima firmă le-a adus venit sub formă de dividende în ultimii doi ani de 630 mii lei. 

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Aurelia Repeșciuc a povestit într-un interviu că afacerea cu microbuze a fost printre primele la Căușeni pentru transport public interurban şi suburban.

Potrivit portalului Moldovacurată, În anii 2017 și 2018 Primăria a încheiat contracte cu firma socrului primarului, „Dragoș Camenșcic SRL”, în valorare totală de aproximativ 700 mii lei, pentru deservirea iluminatului stradal și deservirea veceurilor publice din oraș. La începutul anului 2018 un alt contract Primăria a acordat firmei soției primarului, ”Galaxia-Parc”, în valoare de 130 de mii de lei, pentru „servicii și activități de agrement pentru copii”. Pe aceste cazuri, la solicitarea portalului Moldova Curată și a Procuraturii Anticorupție (PA), în decembrie 2018 ANI a pornit un control în privința lui Grigore Repeșciuc. PA a cerut examinarea faptelor sub aspectul art. 312/2 Cod Contravențional, conflictul de interese. ANI a confirmat pornirea controlului, dar încă nu a emis o decizie pe acest caz. Primarul a declarat atunci că agentul economic respectiv a fost ales de către grupul de lucru, iar el nu a influențat alegerea. ”Criteriul de atribuire a contractelor conform legislaţiei şi anunţurilor publicate fiind cel mai mic preţ. Spre exemplu alte achiziţii din lista celor 4 care le-aţi menţionat, pentru achiziţia „Serviciilor de turn auto pentru deservirea iluminatului stradal” diferenţa la preţ dintre câştigător şi ofertantul ce a ocupat poziţia 2 este de 262 mii lei, astfel la această achiziţie încheiera contractului cu 1 clasat a înregistrat economii la buget de 262 mii lei”, a fost răspusul lui Grigore Repeșciuc expediat portalului Moldova Curată.

În luna iulie 2018 Grigore Repeșciuc și-a angajat ginerele la Primărie, în calitate de șofer, lucru ce contravine legii. Într-un interviu însă pentru postul TV local Studio-L, el a anunțat că ginerele său lucrează în calitate de ”ajutor al primaru lui” și că îl pregătește pentru ca acesta să preia conducerea primăriei. Grigore Repeșciuc a spus că nu vede un conflict de interese în această situație, întrucât ginerele său nu este ”responsabil financiar”.

Cazier judiciar

O Hotărâre a Curții Supreme de Justiție din 2013 arată că Grigore Repeșciuc a fost amendat contravențional de către Judecătoria Căușeni pentru neexecutarea unei hotărâri de judecată. El a contestat însă decizia. Ulterior, acest litigiu nu mai apare în bazele de date ale instanțelor de judecată.  

Dintr-o altă hotărâre a CSJ, emisă în anul 2014, aflăm că Grigore Repeșciuc a fost învinuit într-un dosar penal, legat de ”schimbarea destinaţiei resurselor financiare alocate pentru alimentaţia copiilor din grădiniţe”. Nici acest dosar nu mai apare în baza de date a instanțelor de judecată.

La 5 februarie 2019 Centrul Național Anticorupție ne-a informat că primarul oraşului Căuşeni nu are în prezent calitate procesuală de bănuit sau învinuit în vreo cauză penală, aflată în gestiunea CNA. ”Totodată, vă informăm că, în anul 2012, Inspectoratul de poliţie Căuşeni a pornit o cauză penală pe numele factorilor de decizie ai Primăriei Căuşeni în temeiul art. 332. În anul 2014, prin ordonanţa procurorului, cauza a fost clasată. Tot în anul 2012, Procuratura Generală a pornit o cauză penală în temeiul art. 328 pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu de către factori de decizie ai Primăriei Căuşeni – dosar care, în anul 2013,  a fost expediat, după competenţă, Inspectoratului de poliţie Căuşeni”, se spune în nota primită de portalul Moldova Curată de la Centrul Național Anticorupție.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

INTERVIU: ”INTEGRITATEA ÎN SERVICIUL PUBLIC ESTE UNA DE...

Integritatea în serviciul public rămâne o valoare declarată, și nu una asigurată, este de părere Mariana Kalughin, expertă în domeniul anticorupție și integritate din cadrul Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției. Ea a subliniat într-un interviu acordat portalului Moldova Curată că nu există impedimente obiective care ar putea să justifice de ce lucrurile merg atât de lent în ceea ce privește reforma Autorității Naționale de Integritate.

30 aprilie 2017
1697

Bugetul CNI ar putea creşte în 2014

Bugetul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) va fi de peste 4 milioane de lei în anul viitor. Preşedintele CNI susţine că bugetul instituţiei ar putea creşte în cazul în care Parlamentul va adopta unele modificări legislative care presupun mărirea numărului angajaţilor instituţiei şi majorarea salariului acestora.

17 decembrie 2013
1695

Preşedinta raionului Făleşti, aleasă cu vot de aur

Raionul Făleşti este condus de democrata Iraida Bânzari. Alegerea ei în fruntea raionului i-a supărat pe consilierii socialişti şi pe cei din partidul lui Renato Usatîi, deoarece o consilieră din partidul lui Igor Dodon a plecat la democraţi, acesta fiind votul de aur.

24 noiembrie 2015
2330

Profil electoral: Marina Capsamun, candidată independen...

Marina Capsamun candidează independent la șefia primăriei din satul Avdarma, UTA Găgăuzia.

20 octombrie 2019
1965

Unele judecătorii nu fac publice registrele de evidență...

În unele judecătorii, registre de evidență a cadourilor primite de magistrați sau de conducătorii instanțelor de judecată nu există, iar unde există, nu întotdeauna sunt accesibile publicului, așa cum prevede legea. Asta au constatat experții Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției într-un studiu preliminar privind punerea în aplicare a instrumentarului anticorupție în sistemul judecătoresc. 

16 martie 2017
1906

Marius Lazurca, Ambasadorul României în Republica Moldo...

Marius Lazurca, Ambasadorul României în Republica Moldova a oferit un interviu portalului Moldova Curată în care spune ce trebuie să facă ţara noastră pentru reformarea sistemului justiţiei. De asemenea, Excelenţa Sa vorbeşte despre experienţa României în promovarea integrităţii persoanelor cu funcţii publice în perioada preaderare şi cea de aderare la marea familie Europeană.

13 iulie 2015
2144