Profil candidat: Mihai Popșoi
Integritatea în activitatea politică
Mihail Popșoi este vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), ales la congresul partidului din septembrie 2017. S-a evidențiat ca analist politic la Jamestown Foundation (SUA), a fost manager de proiect în cadrul Oficiului NATO din R. Moldova și analist politic la Ambasada SUA din R. Moldova. A studiat la universități din Italia (Milano), Marea Britanie (York), Ungaria (Budapesta) și Universitatea de Stat din Moldova.
Mihail Popșoi este unul dintre membrii PAS ridicați cu forța pe 27 august 2018 din fața monumentului lui Ștefan cel Mare și bruscați de către forțele de ordine.
Pe 11 octombrie 2018, acesta a mai fost implicat într-un incident cu mai mulți deputați PD, cărora le-a cerut să semneze o petiție a Mișcării de Rezistență ACUM pentru investigarea furtului miliardului. Popșoi a intrat într-un schimb de replici cu un grup de deputați democrați, condus de Sergiu Sîrbu, cu care și-au aruncat o serie de acuzații reciproce.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
Conform declarației sale de avere și interese, document depus la CEC pe data de 26 decembrie 2018, pentru perioada 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2018, Mihai Popșoi a declarat contracte de prestări servicii în mărime de 179.055 de lei.
Banii au provenit din mai multe surse, cum ar afi Asociația de Politică Externă (APE), Fundațiile Konrad Adenauer și Friedrich Ebert și Institutul pentru Inițiative Strategice.
El a mai indicat și un venit total de 345.834 de lei pentru soția sa, bani ce au fost cumulați ca salariile de la OSCE, Institul Republican Internațional, Eco-Contact, Promo-Lex sau Oficiul Ambasadei Olandei.
Familia mai deține un teren intravilan de 1.226 de metri pătrați, dobândit în 2006 și cu valoare cadastrală declarată de 135.939 lei.
Tot în 2006, a fost achiziționată o casă și anexe pe care le-a demolat de 36,5 metri pătrați, respectiv 27 de metri pătrați. Valorile cadastrale au fost de 122.453 de lei, respectiv 43,799 de lei.
În 2012, acesta a achiziționat un apartament de 65 de metri pătrați, în valoare de 405.196 de lei prin contract de vânzare-cumpărare. Prin același tip de act, Popșoi a mai cumpărat în 2016 un apartament de 29,5 metri, cu o valoare declarată de 194.060 de lei.
Popșoi mai deține trei conturi în bancă de 1.144 de euro, , 50.342 leiși altul de 7 dolari americani la aceeași bancă.
La capitolul datorii, acesta declară un credit achiziționat în 2012 și scadent în 2019 de 30.000 de lei, cu o rată a deobnzii anuală de 14,5%.
La partea de interese personale, Popşoi a scris că este vicepreședinte al PAS din 10 septembrie 2010 și membru al APE din noiembrie 2016.
În 2018, Mihai Popșoi a donat suma de 2.000 de lei pentru PAS, iar în 2017 - 4.000 de lei, potrivit rapoartelor partidului depuse la CEC.
Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid
Nu există informații despre încălcările admise de către candidat în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid.
„Cazier judiciar”
Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Un funcţionar din Căuşeni lucrează în două instituţii p...
Artemie Cătănoi, şeful Secţiei administraţie publică din cadrul Consiliului Raional Căuşeni, deţine, concomitent, două funcţii în două instituţii publice: cea de funcţionar în cadrul Aparatului preşedintelui raionului Căuşeni şi de jurist la Centrul de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Traficului de Fiinţe Umane din aceeaşi localitate. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat în acest caz incompatibilitate de funcţii.
Primarul satului Oxentea, condamnat la închisoare cu ex...
Judecătoria raionului Dubăsari l-a condamnat pe primarul satului Oxentea, Valeriu Rusu, la 1,6 ani de închisoare cu executare pentru exces de putere și aplicarea violenței asupra unei persoane aflate în exercițiul funcțiunii, iar pe secretara consiliului local - la 5,5 ani de închisoare. Unul dintre capetele de acuzare a fost înstrăinarea ilegală a trei terenuri aflate pe malul Nistrului, în zona de protecție a râului. Terenurile ar fi proprietate a statului, dar sunt gestionate de Agenția „Apele Moldovei”. Inițial, în calitate de inculpat apărea și inginerul cadastral din sat, dar în privința lui fapta a fost recalificată drept contravenție și nu i-a fost aplicată o pedeapsă, deoarece a expirat termenul de prescripție. Primarul a fost acuzat și de faptul că a aplicat violența asupra a două angajate ale Inspectoratului Fiscal Dubăsari, care, la sfârșitul anului 2012, au venit în satul Oxentea pentru a efectua un control operativ la agenții economici de la piața locală. Valeriu Rusu spune că ambele dosare, de aplicare a violenței și de abuz de putere, au fost fabricate, la baza lor stând plângerile unui consilier local, care a condus anterior colhozul din localitate.
Mobilizare democrată pentru colectarea semnăturilor la...
În timp ce conducerea Partidului Democrat din Moldova anunţă că echipa a reuşit să strângă într-un timp record numărul necesar de semnături pentru susţinerea candidatului Marian Lupu în scrutinul prezidenţial, angajaţii unei instituţii publice din Cahul divulgă detalii curioase despre modul în care formaţiunea a colectat semnăturile. Câţiva angajaţi ai Fabricii de Brânzeturi din Cahul spun că în ziua în care PDM a luat listele de subscripţie de la Comisia Electorală Centrală, la Fabrică a fost convocată o adunare a lucrătorilor. Oamenilor li s-a spus să aducă, obligatoriu, buletinele de identitate.
Deputatul Boris Golovin deține două funcții concomitent...
Revenirea în Parlament a deputatului Boris Golovin, care a lucrat, în luna ianuarie 2016, timp de 29 de zile în postul de director al Centrului Național de Medicină Urgentă Prespitalicească (CNMUP), a nemulțumit fosta sa fracțiune, a Partidului Comuniștilor, care acum îi cere demisia. Liderul partidului, Vladimir Voronin, a depus o sesizare la Comisia Națională de Integritate (CNI) în care îi solicită să se pronunțe dacă Golovin se află sau nu în incompatibilitate de funcții. La ședința de vineri, 11 martie, CNI a pornit un control. La fel, fracțiunea cere ca Parlamentul să declare demisia de drept a acestuia, făcând trimitere la Constituție și la Legea cu privire la statutul deputatului. Boris Golovin spune însă că și-a suspendat contractul de muncă la CNUMP, de aceea nu poate fi vorba despre incompatibilitate de funcții.
Un primar din Basarabeasca este bănuit că s-a aflat în...
Primarul satului Bașcalia din raionul Basarabeasca, Petru Tarlev, este verificat în prezent de Comisia Națională de Integritate (CNI), care îl suspectează că a admis un conflict de interese atunci când a dat un teren din proprietate publică în arendă soacrei sale. Primarul afirmă, la rândul său, că a respectat procedura și nu a comis nimic ilegal.
Reparaţia Judecătoriei Orhei, soldată cu dosar penal
O companie care a reparat sediul Judecătoriei Orhei a ajuns în vizorul procurorilor după ce a cerut pentru renovare un milion de lei, iar angajaţii Inspecţiei Financiare, subordonată Ministerului Finanţelor, au constatat mai multe abateri de la normele legale. Bunăoară, controlorii au stabilit că circa 425.000 de lei au fost trecuţi neîntemeiat la capitolul cheltuieli. Oamenii legii au pornit urmărirea penală în baza articolului 190, aliniat 5, din Codul Penal – escrocheria, în baza raportului inspectorilor. Deşi procurorii ne-au asigurat că administraţia judecătoriei nu poartă vreo vină, documentul arată că şi şefii instanţei au comis încălcări.
