Profil de integritate: Zinaida Greceanîi

PSRM 19 ianuarie 2026 34



În cadrul Campaniei „Pentru un Parlament Curat 2025”, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), o echipă de jurnaliști de investigație ai portalului MoldovaCurata.md a documentat cele mai relevante informații despre integritatea celor 101 deputați din legislatura a XI-a și a elaborat profiluri individuale pentru fiecare dintre ei. La realizarea acestor profiluri au fost aplicate aceleași criterii de integritate și aceeași metodologie de analiză utilizate în evaluarea candidaților la alegerile parlamentare. Profilurile includ informații privind parcursul profesional și activitatea publică a deputaților până la obținerea mandatului, precum și date despre averile declarate, interesele personale și de familie, eventuale controverse publice și alte aspecte relevante pentru evaluarea integrității. Metodologia de investigare a integrității candidaților poate fi consultate aici. Profilurile altor deputați pot fi citite aici.

Informații generale

Zinaida Greceanîi (60 de ani) a fost aleasă deputată pe lista Blocului Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei” (BEP). Totuși, blocul a participat la alegeri fără formațiunea condusă de Irina Vlah, „Inima Moldovei”, care a fost exclusă din cursa electorală pentru că ar fi beneficiat de finanțare ilegală. Vlah a catalogat decizia drept una motivată politic. Odată intrați în Parlament, deputații aleși pe lista BEP au decis să formeze fracțiuni parlamentare separate, fapt ce a dus la desființarea blocului.

În actualul legislativ, Zinaida Greceanîi este membră a fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și membră a Comisiei parlamentare pentru administrație publică și dezvoltare regională. Ea a fost cea care a prezidat ședința de constituire a parlamentului de legislatura a XII-a, din postura de decană de vârstă, după ce alți deputați mai în vârstă, Vladimir Voronin și Nicolae Botgros, au refuzat să prezideze. 

Zinaida Greceanîi este una dintre cele mai longevive figuri politice din actualul Parlament, iar în cazul în care își va duce actualul mandat la bun sfârșit, până în 2029, Greceanîi va împlini 20 de ani consecutivi petrecuți în legislativul de la Chișinău.

Zinaida Greceanîi a ajuns pentru prima dată deputată în urma alegerilor din 5 aprilie 2009. La alegerile anticipate din iulie 2009 a obținut un nou mandat, pe care și l-a păstrat și după anticipatele din noiembrie 2010. În toate cele trei scrutine a candidat din partea Partidului Comuniștilor (PCRM), condus de Vladimir Voronin. Și-a păstrat fotoliul din Parlament și după alegerile din 2014, 2019 și 2021 (anticipate), candidând pe lista PSRM. Din iunie 2019 până în iulie 2021 a fost și președintă a Legislativului.

Înainte de a ajunge, în 2009, în Parlament, Greceanîi a deținut și alte funcții înalte la nivel raional și național. Născută în Siberia, unde părinții săi fuseseră deportați, Zinaida Greceanîi a venit în R. Moldova la vârsta de 12 ani, când familia sa a revenit în satul Cotiujeni, raionul Briceni. După ce și-a încheiat studiile în domeniul economic, Greceanîi a activat, în perioada 1974 – 1994, în diverse funcții pe domeniul financiar-economic, inclusiv de conducere, în raionul Briceni.

În 1994 și-a început activitatea la Ministerul Finanțelor, în funcția de şefă a Secţiei bugete locale. A avansat ulterior, devenind vice-ministră, prim vice-ministră și ministră a Finanţelor, începând cu anul 2002. Din 2005 până în 2008 a fost prim viceprim-ministră, iar la 31 martie 2008, cu voturile deputaților comuniști, a fost instalată în funcția de prim-ministră, pe care a ocupat-o până în septembrie 2009. 

De-a lungul carierei sale politice, Greceanîi a încercat, fără succes, să ajungă și în cea mai înaltă funcție în stat - cea de președinte, în perioada în care președintele era ales de către Parlament. Un singur vot i-a lipsit, așa-numitul „vot de aur”, în 2009, pentru a deveni președintă. Alegerea sa a eșuat atunci în două rânduri, fiind declanșate alegeri parlamentare anticipate, în urma cărora PCRM a pierdut puterea. În 2015, fiind deja parte a PSRM, Greceanîi a candidat la funcția de primar general al municipiului Chișinău, însă a fost învinsă de liberalul Dorin Chirtoacă. 

Prin decrete ale fostului președinte Vladimir Voronin, Zinaida Greceanîi a fost decorată cu „Ordinul de onoare” în 2003 și cu „Ordinul Republicii” – cea mai înaltă distincție de stat, în 2006.

Integritatea în activitatea politică

Zinaida Greceanîi a fost promovată în Guvern de către PCRM, formațiune pe care a reprezentat-o până în noiembrie 2011 când, alături de alți doi deputați, Igor Dodon și Veronica Abramciuc, a părăsit fracțiunea Partidului Comuniștilor, ceea ce l-a determinat pe liderul PCRM, Vladimir Voronin, să-i numească pe cei trei „trădători”. 

Ulterior, Greceanîi a aderat la PSRM, un partid extraparlamentar la acel moment, al cărui nou președinte devenise Igor Dodon. În decembrie 2016, după ce Dodon a fost ales președinte al R. Moldova, Greceanîi a preluat conducerea PSRM, funcție pe care a deținut-o până în decembrie 2020, când Dodon, înfrânt la prezidențiale, a redevenit președintele PSRM.

În prezent, Zinaida Greceanîi este președintă de onoare a PSRM și membră a Consiliului republican al formațiunii.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Conform celei mai recente declarații de avere și interese personale, depusă pe 11 noiembrie 2025, pe parcursul anului 2024, Zinaida Greceanîi a încasat de la Parlament, din salariu și compensație, puțin peste 405 mii lei, echivalentul a 33 770 lei lunar. Din pensie, Zinaida Greceanîi a încasat 259 974 lei, adică 21 664 lei lunar. 

Familia Zinaidei Greceanîi deține o casă de 145 m. p., cu o valoare declarată de 1,67 milioane de lei, un teren aferent casei, un garaj de 54 m. p., un teren agricol de 2,4 ha și un autoturism Honda CR-V fabricat în 2006. Într-un cont deschis la FinComBank, familia Zinaidei Greceanîi păstra 64 de mii de lei.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Portalul Moldova Curată a scris anterior că, în 2008 şi 2009, Guvernul condus de Zinaida Greceanîi a secretizat mai multe hotărâri privind alocarea banilor publici, chiar dacă acestea nu constituiau secret de stat. Cele mai multe hotărâri secretizate prevedeau alocarea unor sume de bani din Fondul de rezervă al Guvernului. O anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice, realizată în 2009, arăta că prin alocările din Fondul de rezervă al Guvernului au fost favorizate, între altele, primăriile conduse de comuniști, reprezentanți ai partidului care a promovat-o atunci pe Zinaida Greceanîi.

Zinaida Greceanîi a intrat în istoria Moldovei ca premierul care a avertizat părinții, în seara zilei de 7 aprilie 2009, că forțele de ordine vor aplica arma și asupra copiilor, dacă aceştia vor participa la manifestații și dezordini în masă. „Organizatorii celei mai mari crime planifică să folosească copii și în zilele următoare. Dacă acest lucru va fi admis, jertfele umane vor fi foarte greu de evitat. Poliția va folosi toate mijloacele necesare pentru apărarea constituționalității, inclusiv armele”, a declarat atunci Zinaida Greceanîi într-o adresare televizată. 

În 2015, la 6 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, Zinaida Greceanîi a declarat, în cadrul unei emisiuni, că „a fost un mesaj ca lumea să se trezească din ceea în ce erau implicați. Dacă m-a afectat? M-a afectat, dar eu am spus, mai bine să fie afectată imaginea unui demnitar decât securitatea cetățenilor și să fi fost vărsări de sânge. Sigur că nu ar fi fost nicio armă aplicată în mulțime, Doamne ferește de lucrul acesta, dar un mesaj dur era necesar. În acea situație era necesar mesajul acesta”. 

Cazier judiciar

Zinaida Greceanîi are statut de învinuit în dosarul privind finanțarea ilicită a PSRM, dosar numit generic „Kuliok”. Informația a fost făcută publică de procurorul anticorupție Petru Iarmaliuc, în octombrie 2022, după o ședință de la Curtea Supremă de Justiție, acolo unde au avut loc audieri în acest dosar.

„Doamna Greceanîi are calitate de învinuit pe dosarul în care a fost disjunsă cauza de inculpare a lui Igor Dodon. Ordonanța de punere sub învinuire este din 18 octombrie 2022”, a declarat atunci Petru Iarmaliuc pentru NewsMaker.

„Un atac nejustificat împotriva unei astfel de persoane este o batjocură a legii, bunul simț și o încălcare a oricăror linii roșii. (...) Atacurile împotriva reprezentanților Partidului Socialiștilor sunt evident de natură politică”, declarau, într-o reacție, reprezentanții PSRM.

Dosarul „Kuliok” a fost redeschis în mai 2022, la o zi după ce Curtea de Apel Chișinău a casat integral hotărârea Judecătoriei Chișinău, sectorul Ciocana, privind menținerea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale împotriva fostului președinte al R. Moldova emisă anterior. Dosarul are la bază o secvență video de la întâlnirea dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov din iunie 2019, în care se observă cum liderul de atunci al PDM îi dă lui Dodon (în acel moment președinte al R. Moldova) o pungă neagră în care se presupune că ar fi fost bani. 

În acea înregistrare, Igor Dodon îi spunea lui Plahotniuc să nu „umble cu culioacele” și să-i transmită punga lui Cornel (se presupune că ar fi fost vorba despre Corneliu Furculiță, n. r.), pentru că acesta urma să achite anumite salarii. Plahotniuc i-a zis atunci lui Iaralov să-i „dea banii lui Costea” (se presupune că e vorba despre Constantin Botnari, n. r.) ca „să-i transmită lui Cornel”.

Dosarul „Kuliok”, în care principalul vizat este Igor Dodon și în care are statut de învinuit și Zinaida Greceanîi, cea care în 2019 deținea funcția de președintă a PSRM, nu are o finalitate, fiind în examinare la Curtea Supremă de Justiție de mai bine de trei ani. 

Acest profil este realizat în cadrul proiectului „Promovarea integrității și combaterea dezinformării în alegerile parlamentare 2025 și post-alegeri", implementat de Asociația Presei Independente (API), cu suportul Fundației Soros Moldova. Opinia autorilor nu reflectă neapărat opinia Fundației Soros Moldova.

 



Stimați cititori,

Dacă dețineți informații relevante referitoare la subiectul de mai sus, vă rugăm să ni le comunicați completând formularul de mai jos. Echipa portalului Moldovacurata.md va analiza mesajele recepționate și, după caz, va actualiza conținutul materialului.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Notă. Asociația Presei Independente (API) și portalul MoldovaCurata.md garantează că toate datele personale ale expeditorilor vor fi protejate.

Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

PSRM

Profil de integritate: Petru Burduja

28 decembrie 2025
37
PSRM

Profil de integritate: Olga Cebotari

21 ianuarie 2026
40
PSRM

Profil de integritate: Grigore Novac

22 noiembrie 2025
121
PSRM

Profil de integritate: Igor Dodon

28 decembrie 2025
82
PSRM

Profil de integritate: Adrian Lebedinskii

18 decembrie 2025
138
PSRM

Profil de integritate: Pavel Voicu

28 noiembrie 2025
136