Viorel Morari: Mi-am stabilit un termen: până la 1 august să obțin primele rezultate. În caz contrar, mă voi întreba dacă mai are rost să rămân în funcție

Arhiva 17 mai 2016 1732
Viorel Morari

Procurorul Anticorupție, Viorel Morari, ales recent pentru un mandat de 5 ani, a vorbit, în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată, despre cum planifică să reorganizeze Procuratura Anticorupţie şi despre angajarea unor noi procurori. El a declarat că accederea în funcţia de Procuror Anticorupţie este o provocare profesională şi că îşi acordă termenul de până la 1 august 2016 pentru a obţine primele rezultate. „În caz contrar, eu primul o să-mi pun întrebarea dacă este cazul să mă mențin în funcție după 1 august”, a adăugat Viorel Morari.



De asemenea, el a vorbit despre dosarele examinate de PA legate de delapidarea fondurilor din cele 3 bănci: Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, şi modul în care decurg cercetările. Portivit lui, procurorii aşteaptă acum răspunsurile la mai multe cereri de comisii rogatorii trimise în Federaţia Rusă, Letonia şi Ucraina, fapt ce ar tărăgăna investigațiile.

„Eu sunt sceptic referitor la recuperarea integrală a prejudiciului, dar o parte sper că va fi posibil, ca urmare a acţiunilor de urmărire penală pe care le vom efectua”, a subliniat Viorel Morari.

Totodată, Procurorul Anticorupţie a declarat că pledează pentru ca dosarul fostului premier Vlad Filat să fie examinat în continuare în şedinţe închise şi a explicat de ce procurorul Adriana Beţişor are în gestiune mai multe dosare de rezonanţă social-politică. 

Natalia Enache



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interesele opace ale judecătorilor

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu face publice declaraţiile de interese personale ale judecătorilor, deşi legislaţia îl obligă să le plaseze pe pagina sa web. Experţii insistă ca instituţia trebuie să transparentizeze interesele judecătorilor.

12 iunie 2015
1673

Dezbatere publică „Activitatea de comunicare a Comisie...

Asociaţia Presei Independente (API) şi portalul web www.moldovacurata.md vă invită la dezbaterea publică „Activitatea de comunicare a Comisiei Naţionale de Integritate (CNI): actualitate şi strategii de viitor”.

14 februarie 2014
1966

„Eficientizarea CNI: obiecţii şi propuneri”

Asociaţia Presei Independente (API) şi portalul web www.moldovacurata.md Vă invită la masa rotundă  „Eficientizarea CNI: obiecţii şi propuneri”, care va avea loc miercuri, 25 februarie 2015, cu începere de la ora 11:00, la Hotelul Codru (mun. Chişinău, str. str. 31 August 1989, 127).

25 februarie 2015
1883

Judecător cu o colecție de mașini și motociclete retro

Cinci automobile, dintre care trei sunt mașini de epocă sovietică, precum și 16 loturi de teren extravilan cu o suprafață de peste 14 hectare se numără printre proprietățile judecătorului Borislav Babenco de la Curtea de Apel Chișinău. Magistratul afirmă că și-a acumulat averea în perioada în care a activat ca avocat.

21 august 2015
3659

Moldova Curată solicită membrilor Consiliului Superior...

După publicarea, la 29 noiembrie 2016, pe portalul anticorupție.md, a unei investigații din care a devenit clar că președintele Judecătoriei Râșcani, Oleg Melniciuc, i-a făcut o favoare președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Victor Micu, acordându-i apartament la preț redus într-un bloc destinat judecătorilor, portalul Moldova Curată a depus o sesizare la CSM. Am solicitat ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii să discute, în ședință deschisă, eventualul conflict de interese în care se află Victor Micu în raport cu Oleg Melniciuc. Una dintre situațiile în care acest conflict a putut apărea a fost la 29 noiembrie 2016, când Oleg Melniciuc a fost ales de către membrii CSM în funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, care este creată în urma optimizării hărții judecătorești. Victor Micu nu s-a abținut de la examinarea acestei candidaturi, așa cum a făcut membrul CSM Mihai Poalelungi, care este nașul de cununie al lui Melniciuc. 

05 ianuarie 2017
2036

ANI i-a plătit 5 mii de lei despăgubire unui procuror s...

Procurorul sectorului Buiucani al capitalei, Igor Demciucin, a câştigat la Curtea Supremă de Justiţie litigiul împotriva Autorităţii Naţionale de Integritate, succesoarea Comisiei Naţionale de Integritate (CNI). Instituţia a fost obligată să-i plătească procurorului un prejudiciu moral de 5 mii de lei, pentru că nu ar fi avut dreptate atunci când a constatat că omul legii a inclus date false în declaraţia de avere. Procurorul s-a plâns în instanţă că CNI i-ar fi lezat grav onoarea şi demnitatea şi a cerut de la actuala ANI un prejudiciu moral de 300 de mii de lei. Magistraţii au redus suma la 5 mii de lei.

26 mai 2017
2257