Actualul vice-ministru al Economiei și fostul director la Moldotelecom, Vitalie Iurcu, mai bogat în ultimii 6 ani

Avere la vedere 11 septembrie 2015 3694
Vitalie Iurcu

Actualul vice-ministru al Economiei, Vitalie Iurcu, până nu demult director al Întreprinderii de Stat Moldtelecom, deține o casă și un autoturism de lux și este implicat în mai multe afaceri, scrie Ziarul de Gardă. Potrivit jurnaliștilor publicației, o bună parte din aceste averi Iurcu le-a adunat în perioada în care a fost director al Moldtelecom, adică în anii 2009—2015.



Acesta locuiește într-o casă de lux, conduce un Porsche Cayenne, deține mai multe terenuri în Chișinău care valoarează milioane de lei, iar prin intermediari, în special prin intermediul unui nepot, este implicat în activitatea mai multor firme cu activități în agricultură. Tot prin nepotul său, actualul viceministru al Economiei arendează jumătate de hectar de pădure lângă Ialoveni, pădure la care, în 2014, în timpul orelor de serviciu, au muncit chiar angajați ai Moldtelecom, plătiți din banii statului”, scrie Ziarul de Gardă.

Publicația afirmă că prețul de piață al casei în care familia Iurcu s-a mutat în anul 2010 ar fi de 6 milioane de lei. Imobilul este înregistrat pe numele fiicei lui Vitalie Iurcu, în vârstă de 7 ani.

Vitalie Iurcu deține cote-părți în câteva firme, iar una dintre ele ar fi administrată de nepotul său. Firma deține mai multe sere în raionul Criuleni, la care ar fi lucrat anterior angajați de la Moldtelecom.

Soția lui Iurcu este directorul unui proiecte numit ”Art Studio Picasso”, care are drept partener Întreprinderea Moldtelecom și care în iulie 2015 a organizat o tabară de vară pentru copii, sprijinită de Ministeul Culturii.

Ziarul de Gardă mai scrie că la sfârșitul anului 2014 Comisia Națională de Integritate (CNI) a pornit un control pe numele lui Vitalie Iurcu și că în timpul controlului cel vizat a depus o altă declarație de avere: ”În noua declaraţie, Iurcu a dat o altă valoare cadastrală terenurilor deţinute. (...) Din a doua încercare, Iurcu a indicat informaţii aproape corecte despre averea înscrisă pe numele său, iar cazul a fost clasat”.

Ziariștii de la Ziarul de Gardă au încercat să obțină o reacție a lui Vitalie Iurcu la cele descoperite. „Prima dată aud despre așa ceva. Mă scuzați…”, ar fi răspuns actualul vice-ministru al Economiei. 



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Avere la vedere

Ziarul Național: Imperiul lui Plahotniuc

BUSINESS //  Unde își ascunde afacerile Vladimir Plahotniuc

12 august 2013
2837
Avere la vedere

Bănăruc și Muruianu, cu averile „curate”

După un control ce a durat mai multe luni, Comisia Națională de Integritate (CNI) a ajuns la concluzia că atât secretarul adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc, cât și fostul președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Muruianu, au declarațiile de avere în ordine.

31 octombrie 2013
2081
Avere la vedere

CNI verifică averile judecătorului Ion Muruianu

Comisia Națională de Integritate (CNI) verifică proprietățile fostului președinte al Curții Supreme de Justiției, Ion Muruianu.

29 iulie 2013
1818
Avere la vedere

Apartamentul lui Ghimpu, subiect tabu la CNI?

Noul apartament cu trei camere al lui Mihai Ghimpu, situat pe strada Serghei Lazo din centrul municipiului Chişinău, nu este menţionat în declaraţia de avere a deputatului pentru anul 2012. Acest lucru este tratat diferit la CNI. În timp ce vicepreşedintele CNI, Victor Strătilă, declară că instituția examinează acest caz, preşedintele Anatolie Donciu afirmă că procesul de verificare a datelor despre apartamentul lui Ghimpu nici   nu a început.

23 mai 2013
2013
Avere la vedere

Doar un ministru în exerciţiu şi-a făcut publică averea

Până la 31 martie 2013, funcţionarii publici şi alte persoane cu funcţii înalte trebuie să-şi declare veniturile şi proprietăţile pentru anul trecut. Deşi noile prevederi legale nu-i obligă pe funcţionarii şi demnitarii publici să-şi facă publice averile, până la 28 martie 2013, doar ministrul în exerciţiu al Justiţiei, Oleg Efrim, şi-a plasat pe pagina web a ministerului unde activează declaraţia de venituri şi proprietate şi pe cea de interese pentru anul trecut. Pe site-ul Ministerului Educaţiei am găsit şi declaraţia de avere a ministrului în exerciţiu Maia Sandu, dar aceasta se referă doar la prima jumătate a anului 2012, adică până la numirea sa în funcţie.

29 aprilie 2013
2155
Avere la vedere

Deputatul Sergiu Sârbu promite să declare toate cadouri...

Deputatul democrat Sergiu Sârbu promite să includă în următoarea declaraţie cu privire la venituri şi proprietate toate darurile pe care le-a obținut recent la nunta sa.

25 iulie 2013
2265