De ce Guvernul nu organizează un concurs transparent la numirea judecătorilor constituţionali
În timp ce reprezentanţii mai multor organizaţii nonguvernamentale acuză Guvernul că nu vrea să organizeze un proces transparent de numire a judecătorilor Curţii Constituţionale, autorităţile se spală pe mâini şi spun că, pe viitor, la perfectarea legislaţiei, vor ţine cont de sugestiile şi criticile societăţii civile. În context, Victor Puşcaş, fost preşedinte al înaltei instanţe, ţine partea ONG-urilor şi afirmă că procedura prin care Executivul numeşte magistraţii la Curte „este nedemocratică şi chiar periculoasă pentru societate”.
În octombrie expiră mandatul judecătorului Petru Railean, ajuns la Curtea Constituţională şase ani în urmă, după ce a fost numit de Guvern. Acum, premierul Iurie Leancă va trebui să propună în locul acestuia un alt magistrat. Legislaţia actuală nu descrie procedura de alegere a judecătorilor constituţionali. Potrivit lui Nicolae Eşanu, viceministru al Justiţiei, în şedinţa Executivului, prim-ministrul poate propune pe oricine în această funcţie. „Teoretic, oricine poate să-i sugereze şefului Cabinetului de miniştri un nume pentru postul care s-a eliberat. Nu se organizează concurs”, ne-a explicat Nicolae Eşanu.
Modificări de urgenţă
Acest lucru nemulţumeşte societatea civilă care a insistat de mai multe ori ca autorităţile să organizeze un proces transparent de numire a judecătorilor constituţionali. Reprezentanţii a cinci ONG-uri au semnat un apel comun prin care cer de urgenţă elaborarea unui regulament pentru numirea de către Guvern a unei persoane în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, dar şi crearea unei comisii speciale care să organizeze concursul. La fel, cele cinci organizaţii cer transparenţă în stabilirea procedurii şi termenelor limită pentru depunerea actelor, dar şi transparenţă în procesul de audiere a candidaţilor. Reprezentanţii acestor instituţii insistă că autorităţile ar trebui să-şi motiveze hotărârea ca să fie clar de ce unii candidaţi au fost acceptaţi, iar alţii au fost respinşi.
Totodată, ei mai cer să fie modificat articolul 20 din Legea cu privire la Curtea Constituţională. Potrivit lor, aliniatul doi al acestui articol ar trebui să conţină următoarea informaţie: „Cu trei luni până la expirarea mandatului judecătorului, președintele Curții Constituționale notifică autoritatea competentă care numește judecătorul despre vacanța funcției, iar autoritatea competentă inițiază concursul public pentru numirea în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Autoritatea competentă întocmeşte un aviz argumentat pentru fiecare candidat.”
Vor, dar nu pot
Ministerul Justiţiei a răspuns la apel printr-o scrisoare semnată de Nicolae Eşanu. Între altele, ministrul adjunct susţine că organizarea concursului nu poate avea loc înainte de modificarea articolului 20 al Legii cu privire la Curtea Constituţională. Nicolae Eşanu a precizat şi faptul că asupra perfecţionării cadrului legislativ privind această instituţie se lucrează în cadrul grupului pentru coordonarea şi monitorizarea implementării Pilonului VI al Strategiei de reformare a sectorului Justiţiei pentru anii 2011-2016.
Răspunsul i-a nemulţumit pe semnatarii apelului care afirmă că nici Legea cu privire la Curtea Constituţională, nici alte legi în vigoare nu interzic organizarea unui concurs public pentru ocuparea funcției de judecător constituţional. „Răspunsul primit sugerează lipsa voinței autorităților de a organiza un proces transparent şi echitabil de numire a judecătorilor la Curtea Constituţională”, au replicat specialiştii Centrului de Resurse Juridice într-o notă publicată pe site-ul organizaţiei.
„Soluţiile adoptate peste noapte pot aduce rezultate proaste”
„Asemenea probleme serioase nu pot fi rezolvate imediat ce cineva trimite o scrisoare. Soluţiile adoptate peste noapte, chiar dacă sunt făcute cu bune intenţii, pot aduce rezultate proaste. Ne aflăm în campanie electorală şi nu este oportun să facem modificările acum, în pripă. Acest apel ar fi trebuit să vină mai devreme. Părerea mea este că avem nevoie de un proces transparent la alegerea magistraţilor de la Curtea Constituţională. Totuşi, nu este decât o opinie care are dreptul la existenţă, la fel ca a acelora care consideră că un proces transparent nu e neapărat”, comentează Nicolae Eşanu.
Şi reprezentanţii Curţii au venit cu o notă scurtă. „Curtea Constituţională se raliază apelurilor şi îndemnurilor unor organizaţii ale societăţii civile privind necesitatea organizării unei proceduri corecte și transparente pentru desemnarea în funcția de judecător la Curtea Constituțională”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. Curtea susţine şi îndemnurile societăţii civile privind necesitatea asigurării egalităţii de gen la toate nivelurile de luare a deciziilor. „Astfel, ţinând cont de componenţa actuală a Curţii Constituţionale, constituită exclusiv din reprezentanţi ai genului masculin, Curtea îndeamnă Guvernul să desemneze în această poziţie o reprezentantă a genului feminin”, potrivit aceluiaşi comunicat.
Fost preşedinte al Curţii: „Este o procedură nedemocratică şi chiar periculoasă pentru societate”
În context, Victor Puşcaş, fost preşedinte al înaltei instanţe şi judecător constituţional, a comentat pentru portalul Moldova Curată că procedura prin care Guvernul numeşte judecătorii la Curte „este nedemocratică şi chiar periculoasă pentru societate”. „Argumentez acest lucru de vreo zece ani. M-am expus de mai multe ori că alegerea judecătorilor la Curtea Constituţională trebuie să fie analogică cu cea de alegere a magistraţilor din partea ţării la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Mai mult, procedura trebuie iniţiată nu în momentul în care expiră mandatul unui judecător, ci cu jumătate de an înainte”, a declarat Victor Puşcaş.
În ianuarie 2013, când expira mandatul a patru din cei şase judecători ai instanţei, societatea civilă a cerut şi deputaţilor să anunţe un concurs public privind selectarea magistraţilor. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Parlamentul (pe lângă Guvern, alte două instituţii care au dreptul să numească câte doi magistraţi la Curte – n.r.) urmau să propună candidaţii lor. La sfârşitul anului 2012, CSM a anunţat un concurs la care s-au înscris şapte candidaţi, CV-urile acestora fiind plasate pe pagina web a Consiliului. Legiuitorii însă aşa şi nu au urmat îndemnul ONG-urilor. Astfel, Aurel Băieşu şi Victor Popa au fost numiţi judecători constituionali din partea Legislativului, iar Igor Dolea şi Tudor Panţîru au fost candidaţii Consiliului.
Notă: Apelul trimis autorităţilor a fost semnat de reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice, Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Asociaţiei Promo-Lex, Asociaţiei pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă şi Amnesty International Moldova.
Anastasia Nani
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Prime acordate ilegal la Direcția învățământ Cahul
Șefa Direcției Generale Învățământ a raionului Cahul, Tatiana Hulub, este suspendată din funcție în urma unor nereguli descoperite de Inspecția Financiară și investigate în prezent de către procurori. Potrivit inspectorilor, funcționara a emis ordine prin care și-a atribuit ilegal prime cu ocazia sărbătorilor, a permis plata către agenți economici a unor lucrări care nu ar fi fost executate, iar din depozite ar fi lipsit mai multe materiale de construcție achiziționate de către Direcție. Acum Tatiana Hulub are calitatea de bănuit într-un dosar deschis de Procuratura Cahul pentru delapidare. Ea spune că a fost suspendată din funcție ilegal și că toate acțiunile în privința sa ar avea motive politice. Experta anticorupţie Galina Bostan afirmă că gestionarea incorectă a banilor publici de către autorităţi afectează imaginea instituţiei, dar şi integritatea persoanei cu funcţie de răspundere.
Victor Munteanu: Reforma justiției a eșuat. Riscăm să p...
Directorul Programului de Drept al Fundației Soros-Moldova, Victor Munteanu, a acordat un interviu portalului Moldova Curată, în cadrul căruia s-a arătat dezamăgit de modul de desfășurarea a reformelor în sectorul justiției. În opinia sa, Uniunea Europeană și alți parteneri externi ai Republicii Moldova nu şi-au imaginat cât de mare este nivelul de corupţie de aici atunci când au inițiat proiectele de reformare a justiției.
Campania „Fii cu ochii pe autorități!”: întâlnire de in...
În cadrul campaniei de informare și încurajare a implicării civice „Fii cu ochii pe autorități!”, în orașul Rezina a avut loc o întâlnire cu cetățenii la tema transparenței decizionale și a accesului la informație. La acest eveniment, organizat de API și portalul MoldovaCurata.md, în parteneriat cu ziarul regional independent „Cuvântul”, au participat activiști civici, funcționari publici, jurnaliști, reprezentanți ai ONG-urilor locale, alți locuitori ai orașului și raionului Rezina.
Șefii noii Autorități Naționale de Integritate vor ridi...
Conducătorii Autorității Naționale de Integritate (ANI), structură care urmează să fie creată la Chișinău în locul actualei Comisii Naționale de Integritate (CNI), vor ridica salarii de până la 20 de mii de lei lunar, adică de aproximativ 3 ori mai mari față de retribuțiile actualilor membri ai CNI. Asta prevede pachetul de legi privind reformarea sistemului național de integritate, intrat în vigoare la 1 august 2016.
Președintele, îndemnat să țină cont de integritatea can...
Un grup de asociații obștești îl îndeamnă pe președintele Nicolae Timofti să nu se grăbească să numească în funcție 5 judecători, propuși de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în ședința de pe 17 septembrie. Într-un apel expediat Președinției, Centrul de Resurse Juridice, Asociația ”Promo-Lex” și alte asociații îi cer președintelui să verifice suplimentar integritatea candidaților Petru Harmaniuc, Lucia Bagrin, Corneliu Crețu, Maria Cozma, Natalia Berbec.
