Deputații și miniștrii, la control
Cel puțin șapte deputați din actualul Parlament sunt suspectați că și-ar fi ascuns o parte din venituri sau proprietăți. În doar două săptămâni, Comisia Națională de Integritate (CNI) a anunțat că intenționează să inițieze controale pentru verificarea proprietăților mai multor parlamentari din toate fracțiunile. Întâmplător sau nu, CNI nu a identificat deputați cu probleme în echipa parlamentară a liberalilor conduși de Mihai Ghimpu, cel care a înaintat candidatura lui Anatol Donciu la funcția de președinte al CNI.
CNI a pus ochiul pe deputați
În cadrul ședinței de joia viitoare, CNI planifică să inițieze controale pentru verificarea averii a șapte deputați. Este vorba despre liberal-democrații Veaceslav Ioniţă, Ion Ionaş, Nicolae Juravschi, Vladimir Hotineanu și Chiril Lucinschi, democrata Stella Jantuan și liberalul reformator Ion Hadârcă.
După verificarea declarațiilor de avere ale acestora și contrapunerea informațiilor cu datele oficiale oferite de FISC, Cadastru, Camera Înregistrării de Stat, CNI a ajuns la concluzia că acești demnitari și-au ascuns o parte din proprietăți sau venituri.
Săptămâna trecută, CNI inițiase controale privind încălcarea regimului juridic al declarației de avere în privința deputaților Nae Simion Pleșca, Grigore Petrenco, Mihail Poleanschi și Vladimir Saharneanu.
Verificări și în „casele” miniștrilor
Nu au scăpat de „ochiul” CNI nici membrii Cabinetului de miniștri. Astfel, tot săptămâna viitoare, Comisia urmează să pornească verificări în privința averilor ministrului Mediului, Gheorghe Şalaru, ale adjunctului său Lazăr Chirică, ale ministrului Sănătăţii, Andrei Usatîi, ale viceministrului Educaţiei Liliana Nicolăescu Onofrei şi ale şefei Biroului Naţional de Statistică, Lucia Spoială.
Vor fi suspuse controlului averile și veniturile mai multor procurori și judecători, printre care ale procurorului Gheorghe Nogai, despre care presa a scris anterior că și-ar fi construit o casă de milioane pe terenul de sport al unui liceu din capitală.
CNI nu a găsit vinovați
Astăzi, CNI a luat mai multe decizii în privința unor controale mai vechi, inițiate de instituție. Astfel, după mai multe luni de verificări, organul de control al integrității demnitarilor a stabilit că șeful Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, nu este acționar în nicio firmă care ar gestiona case de schimb valutar.
Iar în cazul fostului judecător Valeriu Arhip, demis de Parlament pentru că nu ar fi declarat mai multe proprietăți înregistrate pe numele apropiaților, CNI a stabilit că, deși nu și-a trecut în declarația de avere câteva conturi și un lot de teren cumpărat cu mai mulți ani în urmă, aceste proprietăți ale ex-magistratului corespund veniturilor obținute de el.
Nu s-a depistat un conflict de interese nici în acțiunile ministrului Sănătății, Andrei Usatâi, la stabilirea listei medicamentelor compensate.
„În urma verificărilor, în niciunul dintre rapoartele și procesele-verbale semnate de ministru nu s-a identificat vreun indiciu că acesta ar fi urmărit promovarea unor interese personale”, ne-a comunicat Adela Griciuc, șefa Direcției control interese personale din cadrul CNI.
Divorțul salvator
Tudor Țurcan, primarul satului Ratuș, raionul Telenești, despre care Moldova Curată a scris că ar fi încălcat regimul juridic al conflictului de interese prin faptul că și-a angajat soția în calitate de perceptor fiscal la primărie, a reușit să scape de pedeapsă, divorțând de soție.
Adela Griciuc a explicat că divorțul a fost înregistrat în timpul controlului efectuat de CNI.
În schimb, nu va scăpa de pedeapsă un alt primar despre care a scris portalul nostru. Ion Țurcan, primar al satului Cuizăuca, raionul Rezina, despre care Moldova Curată a scris că și-ar fi angajat sora în calitate de contabilă la primărie, a comis un conflict de interese. S-a descoperit și faptul că aceștia ar fi adoptat împreună mai multe acte cu încălcarea acestui regim juridic.
Țurcan urmează să fie amendat pentru încălcarea admisă.
Mariana Rață
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Cazul Arnăut: jurnaliștii și CNI au reușit ce nu au reu...
Judecătorul Curții de Apel Chișinău, Sergiu Arnăut, riscă să fie cercetat penal pentru că nu a declarat casa de câteva milioane de lei, în care locuiește împreună cu fiul său și cu soția, de care în acte este divorțat. La ședința din 5 ianuarie 2015, Comisia Națională de Integritate (CNI), bazându-se pe imaginile difuzate de Jurnal TV în care se arată că Arnăut muncește împreună cu fiul său în curtea casei și iese cu mașina de acolo, a constatat că magistratul se folosește de acest imobil luxos, deci trebuia să îl declare ca bun pe care îl are în folosință.
Un şef de direcție de la Ministerul Dezvoltării Regiona...
Șeful Direcției dezvoltare regională a Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Valerian Bânzaru (59 de ani), locuiește într-un imobil luxos, cu bucătărie de vară și cu garaj, din cartierul Telecentru al Chișinăului. Deși locuia acolo de ani buni, funcționarul a devenit proprietar abia în anul 2013, când mama sa i-a donat jumătate de casă, cealaltă jumătate, care în acte aparținuse tatălui său, a devenit proprietatea lui Valerian Bânzaru în 2012, prin moștenire.
Averea preşedintelui Nicolae Timofti, ţinută în secret
Comisia Naţională de Integritate (CNI) a făcut publică doar declaraţia de interese personale a preşedintelui R. Moldova Nicolae Timofti. În document, preşedintele indică un venit de 21 202 de lei pe care i-a obţinut de la Consiliul Superior al Magistraturii în 2012 până a fi ales de Parlament în funcţia supremă din stat. Salariul său în calitate de preşedinte a constituit 115 335 lei în anul trecut.
Sistemul de publicare a declarațiilor de avere, mereu c...
După ce Comisia Națională de Integritate (CNI) a întârziat să publice pe pagina sa web declarațiile de avere și de interese ale demnitarilor și funcționarilor în termenele stabilite, nici acum cei interesați nu pot accesa documentele menționate.
Directori de licee, sancționați de CNI
Cel puțin doi directori de licee din Chișinău au fost amendați pentru că nu au luat în serios obligația de a depune declarațiile de venituri și interese pentru anul 2012. Directoarea Liceului ”Vasile Vasilache”, Vera Bălănel, și Boris Volosatâi de la ”Gheorghe Asachi” au depus declarațiile abia după ce au fost citați la Comisia Națională de Integritate (CNI). Bălănel a plătit pentru întârziere o amendă de 1500 de lei, în timp ce Boris Volosatâi spune că nu ține minte dacă a plătit amenda sau nu, dar știe că a fost citat la CNI.
Actualul vice-ministru al Economiei și fostul director...
Actualul vice-ministru al Economiei, Vitalie Iurcu, până nu demult director al Întreprinderii de Stat Moldtelecom, deține o casă și un autoturism de lux și este implicat în mai multe afaceri, scrie Ziarul de Gardă. Potrivit jurnaliștilor publicației, o bună parte din aceste averi Iurcu le-a adunat în perioada în care a fost director al Moldtelecom, adică în anii 2009—2015.
