Magistratul Sergiu Arnăut are pe conturi sume care depășesc veniturile sale legale. Judecătorul a refuzat să explice proveniența banilor

2013-2018 11 iulie 2017 2046

Judecătorul Curții de Apel Chișinău Sergiu Arnăut, ajuns în trecut în atenția CNI și a procurorilor anticorupție pentru nedeclararea casei în care locuiește, a declarat pentru anul trecut, 2016, sume de bani care depășesc veniturile sale legale. Arnăut ridică atât salariu, cât și pensie, însă nici cumulate, aceste venituri nu ajung la mărimea sumei de pe conturile sale. Solicitat să explice proveniența banilor, judecătorul a evitat răspunsul, însă ne-a sugerat să nu „interpretăm eronat”.



Pentru anul 2016 Sergiu Arnăut indică în declarația de venituri și interese personale faptul că deține 5 conturi de depozit bancar pe care, în total, deținea la momentul declarării 712 163 de mii de lei. Aceste conturi nu apar în declarațiile sale de avere depuse în anii precedenți. Încercând să înțelegem de unde magistratul a făcut rost de bani pentru a-i depune pe conturi, am calculat câștigurile sale din pensie și salariu - singurele pe care le declară. Am ajuns la concluzia că acestea - chiar dacă din ele magistratul nu ar fi cheltuit nici un bănuț pentru întreținerea sa - oricum nu ar fi ajuns ca să acumuleze suma depozitată. Astfel, în anul 2016 Sergiu Arnăut a câștigat 389 267 de mii de lei din salariu și pensie, iar pe conturi are aproape dublu - peste 700 de mii de lei. 

Magistratul nu explică de unde provin banii de pe conturile sale

I-am solicitat o explicație prin intermediul Serviciului de Presă al Curții de Apel Chișinău. Am primit răspuns peste mai mult de o săptămână de la solicitare. Inițial ni s-a spus că judecătorul, pentru a ne oferi un răspuns, a solicitat datele de la bancă privind conturile sale, apoi ne-a fost oferit un răspuns. Reproducem mai jos întrebarea și răspunsul:

Casa în care locuiește Sergiu Arnăut cu familia este trecută în actele cadastrale ca proprietate a soției sale, de care, oficial, este divorțat.

Din răspunsul magistratului, transmis portalului Moldova Curată de către șefa Serviciului de presă a Curții de Apel, am aflat unele atribuții ale Autorității Naționale de Integritate, ce înseamnă un depozit bancar, dar nu am înțeles de unde provin banii aflați pe conturile sale.  Moldova Curată va face o sesizare la ANI pentru a verifica acest caz. 

Sergiu Arnăut are 58 de ani și este judecător din anul 1995. El locuiește cu familia într-o casă cu trei etaje în cartierul Poșta Veche al municipiului Chișinău, pe care nu o indică niciodată în declarațiile de avere. Această situație a fost verificată în anul 2012 de către Procuratura Anticorupție, care a constatat că judecătorul nu era obligat să declare imobilul, deși se folosește de el, deoarece proprietară este soția, de care, oficial, este divorțat. 

Și Comisia Națională de Integritate (CNI) l-a verificat anterior pe acest judecător, în urma unui material de la Jurnal TV, care a arătat că magistratul locuiește și face reparații în casa luxoasă, dar nu o indică în declarația de avere. Atunci CNI a propus Procuraturii Anticorupție să deschidă un dosar penal pentru fals în declarația de avere, însă solicitarea a fost respinsă.

La întrebarea de ce nu a declarat imobilul în care locuiește, judecătorul a invocat Constituția, care protejează viața privată

Conforma legislației noi, dar și a celei vechi privind declararea bunurilor, subiecții trebuie să indice în declarațiile de avere și bunurile de care se folosesc, nu doar cele din proprietate. Vecinii lui Sergiu Arnăut spun că acesta locuiește în continuare în casa de pe strada Cucorilor. Iată ce răspuns ne-a transmis magistratul la întrebarea „De ce nu ați indicat în declarația de avere imobilul în care locuiți?’:

Declarațiile vecinilor referitor la faptul că Sergiu Arnăut este văzut zilnic în imobilul proprietate privată nu poate fi tratat ca argument precum că ultimul se folosește de acest bun imobil și urma a fi indicat în declarația cu privire la venituri și proprietăți, din considerentele că, contravine normelor legale, mai mult ca atât, în acest imobil locuiesc și alți membri ai familiei (copii, nepoți), iar, în asemenea circumstanțe, nimeni nu poate fi privat de dreptul de a participa la întreținerea și educația atât a copiilor, cât și a nepoților, sau, art. 28 din Constituția Republicii Moldova prevede expres că Statul ocrotește viața intimă, familială și privată”. 

În declarația de venituri și proprietate, Sergiu Arnăut, indică faptul că deține 1/3 dintr-un apartament de 70 de metri pătrați și un garaj. Dintre vehicule, magistratul declară după autoturisme vechi, unul din 1985 (GAZ) și altul din 1996 (BMW). 

Sergiu Arnăut figurează împreună cu judecătoarea Domnica Manole și fostul judecător Gheorghe Crețu într-o acțiune de regres inițiată de Procuratura Anticorupție la solicitarea Ministerului Justiției. Instituția insistă ca cei trei să fie obligați de către instanță să achite suma de 787 886 de lei, care reprezintă valoarea prejudiciului pe care statul l-a plătit unei companii într-o cazuă judecată inclusiv de către Curtea de Apel Chișinău. Procedura de regres a fost pornită în anul 2016. Prima instanță le-a dat câștig de cauză magistraților, iar la începutul anului 2017 dosarul se afla pe rol la Curtea de Apel Chișinău. 

Viorica Manole

Această investigație apare în cadrul Proiectului “Consolidarea principiului integrității și acordarea asistenței juridice pentru obținerea informațiilor de interes public prin intermediul platformei online www.MoldovaCurata.md”, implementat    de    Asociația Presei Independente,   cu   susținerea   financiară   a   Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Buna Guvernare. Opiniile exprimate în articol aparțin autorului şi nu reflectă neapărat poziția Fundației.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2013-2018

Conflicte de interese, protectionism și afaceri camufl...

Familia primarului PDM de la Bogzești, Telenești, Vasile Ozun, deține trei firme de construcții care câștigă constant contracte de zeci de milioane de lei la concursurile de achiziții publice.  O firmă este trecută în acte pe numele său, una - pe al fiului și a treia - pe numele fostei soții. Recent Consiliul Concurenței le-a amenadat pe toate trei cu sute de mii de lei pentru înțelegeri de cartel. Amenzile însă nu au schimbat nimic. Cel puțin două firme continuă să participe împreună la concursurile publice de achiziții. O relație deosebită cele trei întreprinderi o au cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, unde memoria instituțională e scurtă. În anul 2016 una dintre firme a fost obligată de judecată să restituie banii pe care Ministerul îi plătise pentru proiectarea sediului Teatrului „Eugene Ionesco”, deoarece lucrările nu fuseseră executate. Acesta este temei de introducere a firmei în lista neagră a achizițiilor publice. Ministerul însă a uitat. În luna mai 2018 i-a încredințat două contracte de 32 de milioane de lei pentru reconstrucția unei instituții de învățământ. O altă firmă, cea a fiului, este singura care câștigă licitațiile pentru lucrări de construcție la Primăria Bogzești. Legea spune că o astfel de relație reprezintă conflict de interese. 

17 septembrie 2018
2461
2013-2018

Justiția tăcerii. Apartamentele din proiectul Melniciuc...

Apartamentele obținute în anul 2015 la prețuri mici (360 de euro/m.p.) de către magistrații Judecătoriei sectorului Râșcani în cadrul „proiectului Melniciuc” încep, unul câte unul, să ajungă pe mâini străine. Asta chiar dacă șeful de atunci al beneficiarilor, Oleg Melniciuc, acum urmărit penal, susținea la Primăria Chișinău că angajații săi se află "într-o stare critică în ce privește asigurarea cu spațiu locativ decent". Acum unii angajați vând apartamentele noi. Luați la întrebări, unii dintre ei refuză pe orice cale să dea explicații presei. 

26 octombrie 2017
3181
2013-2018

Electorala 2019. Activitatea parlamentara, veniturile s...

Deputatul socialist Fiodor Găgăuz va candida la viitoarele alegeri parlamentare pe circumscripția Ceadîr-Lunga din partea PSRM. El a fost unul dintre organizatorii și susținătorii referendumului din 2 februarie 2014 din Găgăuzia, organizat la inițiativa guvernatorului regiunii Mihail Formuzal, prin decizia Adunării Populare de la Comrat, care a fost declarat ilegal de către autoritățile centrale ale Republicii Moldova. Referendumul s-a mai soldat cu un dosar penal pornit de Procuratura Generală pentru samavolnicie.

08 noiembrie 2018
2449
2013-2018

Arapu şi Bănăruc, tratați diferențiat de către Curtea d...

Doi demnitari care s-au dus la nunta șefului Serviciului Vamal cu mașina de serviciu, au obținut în instanță decizii diferite pentru același cap de acuzare - conflict de interese. În cazul secretarului general adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc, Curtea de Apel (CA) Chișinău a lăsat în vigoare decizia Comisiei Naționale de Integritate (CNA) prin care s-a constatat conflict de interese, iar în cazul ministrului Finanțelor, Anatol Arapu, CA a trimis dosarul la reexaminare. Ambii au același avocat. Chiar dacă există o hotărâre definitivă a instanței, Bănăruc ar putea cere reexaminarea cauzei sale după modelul dosarului lui Anatol Arapu.

31 iulie 2014
2073
2013-2018

Un contract în valoare de 44 de mii de euro semnat într...

Curtea Supremă de Justiţie a decis: Mihail Stratan a admis intenţionat un conflict de interese atunci când Agenţia pe care o conducea a ales drept câştigătoare a unei licitaţii o firmă a familiei directorului. Firma s-a angajat să ofere Agenţiei pentru Eficienţă Energetică (AEE) echipament în valoare de peste 44 de mii de euro. Cu trei ani în urmă Comisia Naţională de Integritate (CNI) a stabilit că Stratan a admis un conflict de interese, iar acum Curtea Supremă a confirmat. Succesoarea CNI, ANI, poate cere în instanţă anularea contractului.

13 ianuarie 2017
3270
2013-2018

Comuna Ignăţei are un primar nou

După şapte luni de la pronunţarea unei decizii definitive de către Curtea de Apel (CA) Chişinău prin care primarul comunei Ignăţei din raionul Rezina, Ion Balan, a fost revocat din funcţie, Consiliul local s-a conformat hotărârii instanţei. Din 27 martie, această localitate este condusă de primarul-interimar  Teodosie Safaler, şeful sectorului local de poliţie.

02 aprilie 2015
2956