Moldova Curată – un an de supraveghere a integrităţii persoanelor publice
Din luna aprilie 2013, de când Asociaţia Presei Independente a lansat portalul www.moldovacurata.md, am publicat o serie de articole în care au fost vizaţi mai mulţi demnitari şi funcţionari din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, care reprezintă toate partidele parlamentare. În această perioadă, unii subiecţi ai articolelor ne-au reproşat că materialele fac parte dintr-o campanie preelectorală de denigrare a lor. Acum, după un an de activitate, facem un prim bilanţ tocmai pentru a număra ”bobocii” pomeniţi şi pentru a argumenta că nimeni nu a fost menajat pe motiv că reprezintă guvernarea sau opoziţia. Astfel, de exemplu, dintre primarii vizaţi în articole, 12 au candidat din partea PLDM, 7 - de la PCRM, 6 de la PD, 5 de la PL şi 4 - independenţi. Iar dintre deputaţi, câte 3 de la PCRM, PD şi PLR , 2 sunt de la PLDM şi unul de la PL.
Şefului statului, vizat în articole
Pe parcursul a circa un an de la lansarea site-lui, am relatat despre averile şi interesele mai multor demnitari, inclusiv ale preşedintelui Nicolae Timofti. Cât priveşte deputaţii despre care am scris, aceştia fac parte din toate fracţiunile parlamentare. Astfel, Nicolae Juravschi şi Vladimir Hotineanu reprezintă fracţiunea Partidului Liberal Democrat (PLDM); Mihail Poleanschi, Vladimir Voronin şi Grigore Petrenco - fracţiunea Partidului Comuniştilor (PCRM); Marian Lupu şi foştii deputaţi Vlad Plahotniuc, Valeriu Guma - fracţiunea Partidului Democrat (PDM); Mihai Ghimpu - Partidul Liberal (PL), iar foştii colegi ai acestuia, Valeriu Saharneanu, Ion Hadârcă şi Ana Guţu, reprezintă fracţiunea Partidului Liberal-Reformator (PLR).
În această perioadă, Moldova Curată a scris despre averile şi interesele majorităţii miniştrilor şi viceminiştrilor din actualul Guvern. Este vorba de ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, ministrul Educaţiei, Maia Sandu, ministrul Tineretului şi Sportului, Octavian Bodişteanu, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuţa, ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean şi cel al Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov. De asemenea, veniturile şi interesele viceminiştrilor Veaceslav Ceban (Ministerul Afacerilor Interne); Iulian Groza, (Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene), Tudor Copaci, Octavian Calmîc şi Dumitru Godoroja (Ministerul Economiei) Ştefan Creangă, Victor Barbăneagră şi Maria Carauş (Ministerul Finanţelor); Ion Sula şi Viorel Guţu (Ministerul Agriculturii), Sergiu Sainciuc (Ministerul Muncii), Octavian Grama (Ministerul Sănătăţii), Vitalie Tarlev şi Vitalie Ciolac (Ministerul Tehnologiilor Informaţionale) şi Igor Şarov (Ministerul Culturii) au fost analizate în articolele publicate pe www.moldovacurata.md.
Nu a scăpat de peniţa Moldovei Curate nici conducerea Comisiei Electorale Centrale – preşedintele Iurie Ciocan şi vicepreşedintele Ştefan Urâtu. În vizorul nostru au fost, de asemenea, preşedintele şi membrii Comisiei Naţionale de Integritate: Anatolie Donciu, Dumitru Prijmireanu, Vera Lupu şi Leonid Morari.
Şi averile unor judecători au fost verificate de reporterii portalului Moldova Curată. Este vorba despre magistraţi de la Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, Curţile de Apel Chişinău, Bălţi şi Comrat şi de la Judecătoria Ialoveni.
Demnitari şi funcţionari publici din raioane
Dintre conducătorii raioanelor, 4 persoane au nimerit, pe parcursul unui an, în vizorul nostru: Iurie Toma, preşedintele raionului Ungheni, Petru Langa, vicepreşedintele raionului Ungheni, Andrei Malişevschi, preşedintele raionului Cantemir şi Efrosenia Greţu, preşedinta raionului Leova. Conducătorii unor întreprinderi de stat: Constantin Becciev de la SA „Apă-Canal”, Mihai Cernei de la SA „Termocom” şi Vissarion Gori de la ÎM „Reţele Termice” din Călăraşi au fost şi ei protagoniştii articolelor noastre. Alte 5 persoane care conduc direcţii municipale sau raionale s-au regăsit în materialele noastre. Este vorba de Mihail Moldovanu, şeful Direcţiei sănătate a municipiului Chişinău; Liudmila Patîca, şefa Direcţiei pentru Statistică (DS) din raionul Ocniţa; Valentina Garaşciuc, şefa Serviciului Relaţii Funciare şi Cadastru (SRFC) din cadrul Consiliului Raional Râşcani, Tatiana Hulub, şefa Direcţiei Generale Învăţământ a raionului Cahul şi Xenia Axente, şefa Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei din cadrul Consiliului Raional Nisporeni.
Moldova Curată a mediatizat interesele şi averile a 34 de primari
Pentru a veni cu argumente că portalul www.moldovacurata.md nu are nici o culoare politică, vom trece în revistă primarii vizaţi în materialele publicate, menţionând şi partidul din care aceştia au făcut parte la alegerile locale din anul 2011. În total, au fost publicate articole despre averile şi interesele a 34 de primari.
12 dintre aleşii locali au candidat în anul 2011 pe listele PLDM. Este vorba despre primarii: Alexandru Ambros (oraşul Ungheni), Vadim Lelic (oraşul Teleneşti), Ion Bobeica (oraşelul Vatra, mun. Chişinău), Constantin Ciobanu (satul Chiştelniţa, Teleneşti), Alexandru Taburceanu (comuna Chiţcanii Vechi, Teleneşti), Dorel Iurcu (comuna Horodişte, Rezina), Oleg Nastas (comuna Regina Maria, Soroca), Vera Căruntu (comuna Donici, Orhei), Iurie Buga (comuna Micleşti, Criuleni), Fiodor Tipa (comuna Coşerniţa, Criuleni), Tudor Munteanu (satul Porumbeşti, Cantemir) şi Petru Comendant (satul Cotiujenii Mari, Şoldăneşti).
Alţi 7 primari verificaţi de Moldova Curată fac parte din Partidul Comuniştilor: Roman Ciubaciuc (oraşul Cantemir), Elena Bodnarenco (oraşul Soroca), Eugen Buraga (oraşul Leova), Claudia Ivanov (orăşelul Iargara, Leova), Oleg Budnea (satul Ilenuţa, Făleşti), Victor Bogatico (oraşul Râşcani) şi Valentin Ivanov (comuna Chetriş, Făleşti).
Pe site-ul Moldova Curată au fost investigate averile şi interesele a 5 primari care au candidat pe listele PL: Dorin Chirtoacă (municipiul Chişinău), Alexandru Tinică (oraşul Şoldăneşti), Ion Begleţ (satul Ghidighici, municipiul Chişinău), Radu Urechean (comuna Larga, Briceni), Ivan Nistrean (comuna Bălăbăneşti, Criuleni) şi ale altor 6 primari aleşi pe listele PD: Constantin Cojocari (oraşul Edineţ), Anton Revenco (comuna Horeşti, Făleşti), Tudor Ţurcanu (comuna Ratuş, Teleneşti), Ion Ţurcan (comuna Cuizăuca, Rezina), Ion Terintii (comuna Jora de Mijloc, Orhei) şi Lilian Carmanu (comuna Mileştii Mici, Ialoveni).
De asemenea, au fost vizaţi şi patru primari care au candidat fără afiliere la vreun partid la scrutinul local din iunie 2011. Aceştia sunt: Ion Balan de la Ignăţei, Rezina, Gheorghe Răileanu din oraşul Cimişlia, Grigore Repeşciuc din oraşul Căuşeni şi Gheorghe Caracuian din oraşul Ialoveni.
În baza articolelor publicate de Moldova Curată, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat 15 proceduri de control privind eventualele conflicte de interese admise de persoane cu funcţii de răspundere. Pe numele a şase demnitari au fost emise acte de constatare, prin care abaterile de la lege au fost confirmate. Alţi doi primari au reuşit să soluţioneze conflictele de interese în timpul desfăşurării procedurii de control: unul şi-a concediat socrul care deţinea funcţia de inginer cadastral în localitate, iar altul a divorţat, întrucât soţia sa făcea parte din aparatul primăriei. În patru cazuri, CNI a clasat cauzele, constatând lipsa conflictelor de interese, iar pe două cazuri CNI urmează să se pronunţe în viitorul apropiat.
Platforma on-line moldovacurata.md publică subiecte la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice şi monitorizează activitatea Comisiei Naţionale de Integritate prin metodele specifice muncii jurnalistice. Portalul este realizat de Asociaţia Presei Independente cu suportul financiar al Programului Buna Guvernare al Fundaţiei Soros-Moldova.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Radu Blaj a scăpat de pedeapsa pentru conflict de inter...
Radu Blaj, şeful adjunct al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare din cadrul Primăriei Chişinău, a pierdut definitiv procesul de judecată cu CNI, actualmente Autoritatea Naţională de Integritate. Deşi Curtea Supremă de Justiţie a decis că a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, funcţionarul nu a fost sancţionat. Radu Blaj a avizat mai multe acte referitoare la construcţia câtorva zeci de imobile proiectate de întreprinderea „ART-CONSULTGRUP”, ai cărei fondatori sunt soţia sa şi fratele său.
Judecătorii, la control
Judecătorii din R. Moldova vor fi obligaţi să-şi verifice starea de sănătate o dată la cinci ani, iar candidaţii la funcţiile de judecător vor trece un examen medical până la derularea concursului pentru suplinirea funcţiei. Un ordin în acest sens a fost înregistrat în Registrul actelor juridice de către Oleg Efrim, ministrul Justiţiei, la 19 iunie curent.
Regulamentul CSM care impune restricții jurnaliștilor...
Încercarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a impune restricții accesului jurnaliștilor și cetățenilor la ședințele de judecată a eșuat. Regulamentul aprobat la sfârșitul lunii septembrie, dar despre care s-a aflat abia acum, după publicarea în Monitorul Oficial, va fi supus consultărilor publice. S-a întâmplat după ce câteva organizații de media au emis o declarație în care calificau acțiunea CSM drept abuz și solicitau ca documentul să fie anulat.
Viorel Chetraru: în prezent la CNA se află sechestrate...
În Republica Moldova nu există o politică integrată de gestionare și recuperare a activelor, ceea ce face dificilă colectarea probelor, sechestrarea, confiscarea și recuperarea veniturilor. De asemenea, instituțiile de la Chișinău nu au experiență în identificarea, sechestrarea și confiscarea bunurilor peste hotare. Acestea sunt concluzii formulate de un expert al Institutului Basel de la Geneva, care a realizat un studiu referitor la situația pe domeniu în Republica Moldova.
Un magistrat fără imunitate, propus pentru conferirea u...
Gheorghe Muntean, magistratul de la Judecătoria Comercială de Circumscripţie, căruia i s-a retras imunitatea în anul 2013, a fost propus de către instanţa unde activează pentru a i se oferi titlul onorific de „Veteran al sistemului judiciar”. Unii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au solicitat amânarea examinării acestei propuneri, până când se va stabili dacă în prezent magistratul este sau nu urmărit penal.
Webinar: Cum se implică tinerii în obţinerea informaţii...
Ştiu tinerii să folosească Legea privind accesul la informaţie? Cum tratează autorităţile locale, centrale ori şcoala întrebările tinerilor, cum înteleg să răspundă şi cum trebuie tinerii să procedeze atunci când se confruntă cu un refuz categoric? Alianţa pentru o Românie Curată şi Iniţiativa pentru Integritate în Serviciul Public din Republica Moldova vă invită să vă înscrieţi la cel de-al treilea webinar din seria celor 10 astfel de sesiuni de pregătire.
