Primari cu premii acordate de ei înșiși

Arhiva 24 decembrie 2015 2318

Doi primari din raionul Criuleni au emis dispoziții prin care și-au fixat premii de peste 2 mii de lei cu ocazia unor sărbători, chiar dacă Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar prevede că astfel de decizii pot fi luate doar de către organul deliberativ, adică de către Consiliul local. La intervenția Oficiului Teritorial Chișinău (OTC) al Cancelariei de Stat, ambele dispoziții de acordare a premiilor au fost anulate, doar că banii au rămas la primari.



«Se acordă premiu pentru muncă îndelungată și ireproșabilă, atitudine conștiincioasă față de exercitarea sarcinilor…» - a scris despre sine în propria dispoziție Pavlina Telișcev, primarul satului Dolinnoe din raionul Criuleni. Ea și-a acordat un premiu de 2500 de lei, adică jumătate din salariul de funcție, cu ocazia Hramului localității. Prin aceeași dispoziție, emisă la 14 august 2015, a fost premiată cu 610 lei și contabila Primăriei, executarea fiind pusă în sarcina contabilei-șefe. Pavlina Telișcev și-a anulat însă dispoziția în luna octombrie, la câteva zile după ce a primit notificarea de la OTC, care a subliniat că documentul a fost emis cu depășirea atribuțiilor. 

Primarul satului Izbiște, Ion Plămădeală

Banii însă i-au fost acordați primarului printr-o nouă decizie, deja a Consiliului Local. Pavlina Telișcev spune că nu ea a decis că i se cuvine un premiu, ci Consiliul. Ea se plânge că aleșii locali au salarii foarte mici, raportate la munca pe care o fac.  "Primarii au retribuții atât de mici, nu ca miniștrii, nu avem suplimente la salarii. Dar ce responsabilitate cade asupra primarului! Să vă spun sincer, astăzi încă nu am reușit să mănânc. Localitatea mea are, oficial, ceva mai mult de o mie de locuitori, însă neoficial aici locuiesc mult mai mulți oameni, întrucât ne aflăm la câțiva kilometri de capitală. Primarul rezolvă problemele tuturor oamenilor, nu doar ale celor care locuiesc aici oficial. Eu ridic lunar 5 mii de lei. Și iată atunci când, o dată la doi ani, urma să primesc și eu un premiu cât jumătate din salariul meu lunar, mi-au făcut notificare. E oarecum jignitor. Acum e sfârșit de an, nu am luat niciun premiu cu această ocazie pentru că nu avem dreptul", a spus Pavlina Telișcev pentru Moldova Curată.

Un alt primar însă, din același raion, a refuzat să-și anuleze propria dispoziție. Ion Plămădeală, primar la al doilea mandat în satul Izbiște, și-a acordat un premiu mai mare, de 5 200 de lei, la 2 februarie 2015, cu ocazia Zilei Autonomiei Locale și a lucrătorului din APL. El a invocat Legea privind funcția publică și statutul funcționarului public și Legea cu privire la salarizarea funcționarilor publici. «Legislația prevede acordarea, cu ocazia sărbătorilor, unor asemenea premii. Ne-am bazat și pe Regulamentul intern cu privire la premiere. Ni s-a spus însă că în el trebuia să fie scrisă și însăși suma premiului. Adică numai regulamentul nu era suficient. Respectiv, după ce am primit notificarea de la Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat, am propus Consiliului să adauge suma în Regulament și s-a aprobat», ne-a spus Ion Plămădeală. 

Primarul afirmă că a informat OTC despre modificarea Regulamentului și nu a restituit banii, întrucât astfel dispoziția devenea legală. De aceea a refuzat să o anuleze. Oficiul însă a insistat ca documentul să fie abrogat, lucru care a și fost făcut de către instanță.

«Nu am abrogat dispoziția pentru că am făcut trimitere la prevederile legislație care permit emiterea unor astfel de dispoziții. Dacă membrii consiliului ar fi refuzat să aprobe modificarea, adică să indice suma în Regulament, desigur că ar fi trebuit să întorc banii. Pe viitor deja voi ține cont de asta. Ca să nu mai intru în procese de judecată, atunci când vor fi zile de sărbătoare sau alte motive prevăzute de Codul Muncii, voi propune Consiliului astfel de decizii. Dacă va aproba bine, dacă nu, nu», a conchis Ion Plămădeală. 

Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar prevede, la articolul 8, că «mărimea premiilor cu prilejul jubileelor, sărbătorilor profesionale şi al zilelor de sărbătoare nelucrătoare pentru persoanele care deţin funcţii de demnitate publică din cadrul administraţiei publice locale se stabileşte prin decizie  a autorităţii locale deliberative».

Experta anticorupție Mariana Kalughin spune că, în conformitate cu această lege, primarii pot beneficia de premii cu prilejul jubileelor, sărbătorilor profesionale şi al zilelor de sărbătoare nelucrătoare, care se plătesc din contul economiei mijloacelor pentru retribuirea muncii, alocate pe anul respectiv. ”Potrivit acestei legi, cuantumul premiului unic nu va depăşi salariul lunar (salariul de funcţie) al salariatului premiat. Mărimea premiilor se stabileşte prin decizia autorităţii locale deliberative. Încălcarea respectivelor prevederi este una condamnabilă, mai ales că una dintre misiunile aleșilor locali de a veghea asupra integrității procesului de gestionare a finanțelor publice locale. Administrarea bugetului local este una dintre cele mai esențiale și sensibile atribuții ale autorităților publice locale. Modul în care aceste atribuții sunt exercitate servește drept hârtie de turnesol la evaluarea integrității puterii locale. Evident, asemenea cazuri generează dubii în partea ce ține de probitatea persoanelor vizate. În opinia mea, cazurile trebuie să fie cât mai mult mediatizate, pentru a oferi comunității locale șansa unei decizii corecte în electorale”, susține experta anticorupție.

Pavlina Telișcev reprezintă Partidul Comuniștilor și conduce satul Dolinnoe fiind deja la al treilea mandat, iar Ion Plămădeală este primar la Izbiște din partea Partidului Democrat și este la al doilea mandat. Ambii au fost realeși la ultimele alegeri din primul tur. 

Viorica Manole

Această publicaţie a fost elaborată în cadrul unui proiect implementat de CAPC cu susţinerea oferită de European Endowment for Democracy (EED). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia EED.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

ANC de la București confirmă că deputații socialiști nu...

Deputații socialiști cu pașaport românesc care au declarat acum jumătate de an că au depus cereri să li se retragă cetățenia română nu au făcut, de fapt, acest lucru. Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) din România anunță că nici unul dintre cei șase parlamentari socialiști din Legislativul de la Chișinău nu au depus astfel de cereri.

05 ianuarie 2018
1539
Arhiva

Profil candidat: Elena Bodnarenco

Integritatea în activitatea politică

19 ianuarie 2019
2146
Arhiva

Președintele raionului Anenii Noi, generos cu partidul:...

30 octombrie 2015
1999
Arhiva

Parlamentul este acuzat de furt

Parlamentul este acuzat că ar fi furat statului 12 milioane de lei printr-o lege adoptată la ultima ședință a Legislativului din această sesiune. Documentul prevede scutirea de plata impozitelor și a taxelor de stat a companiei de construcții „Glorinal”, despre care se spune că ar aparține lui Oleg Voronin, fiul liderului comunist. Deputații care au venit cu această inițiativă afirmă că aceasta a fost singura soluție de a scăpa Mănăstirea Curchi de datoriile pe care le avea față de acest agent economic încă de pe timpul guvernării comuniste. Guvernul însă nu a văzut cu ochi buni intenția parlamentarilor.

15 iulie 2013
2073
Arhiva

Lipsa de transparență în procesele de privatizare și de...

”În Republica Moldova avem o situație alarmantă, inadecvată și neconformă standardelor internaționale în ce privește asigurarea transparenței în procesul de achiziții publice și privatizare a proprietății statului. Acest lucru ridică la maxim riscul de corupție, duce la lipsa încasărilor la bugetul public, stimulează dezvoltarea competiției neloiale și a tendințelor monopoliste și, în ultimă instanţă, duce şi la majorarea prețurilor pentru consumatori", a declarat astăzi, în cadrul unei dezbateri publice, președintele Consiliului Național de Participare (CNP), Sergiu Ostaf.

24 iulie 2014
1584
Arhiva

Regulamentul de alegere a conducerii ANI – contestat de...

Mai multe organizații neguvernamentale atenționează că regulamentul elaborat de Consiliul de Integritate pentru selectarea președintelui și vice-președintelui Autorității Naționale de Integritate conține imprecizii și necesită a fi îmbunătățit. De asemenea, în unele cazuri, regulamentul depășește cadrul legal existent, consideră experții.

31 ianuarie 2017
1691