Profil candidat: Mihai Stratulat
Integritate în activitatea politică
Mihai Stratulat (36 de ani), de profesie medic neonatolog, membru al Partidului Democrat, candidează pentru mandatul de deputat pe circumscripția nr. 26, or. Chișinău. Este medic neonatolog. Potrivit datelor biografice, plasate pe pagina CEC, Stratulat este, de asemenea, asistent și lector universitar la USMF „N.Testemițanu” și director medical la Clinica Privată Pediatrica. A participat la diverse cursuri de formare profesională în țară și în străinătate (SUA, Elveția, Japonia), devenind astfel formator de opinie la diverse seminare și conferințe în domeniul pediatriei și neonatologiei.
Mihai Stratulat a fost implicat în acțiuni și evenimente organizate de Fundația lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”, mai ales în perioada când ministră la Sănătate era colega sa de partid, Ruxanda Glavan.
Mihai Stratulat a devenit cunoscut publicului larg și datorită opiniilor plasate pe rețelele de socializare, în care a criticat evoluția lucrurilor în sistemul de sănătate, mai ales în domeniul sănătății copiilor. Ultima postare, din iulie 2018, a vizat două spitale municipale pe care Stratulat le-a acuzat că ar falsifica și ar majora intenționat numărul copiilor pe care-i tratează de pneumonie pentru a putea obține mai mulți bani de la Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), administratoarea Fondului în care se acumulează banii plătiți pentru polița medicală. După aceste acuzații, Stratulat a fost chemat la Centrul Național Anticorupție (CNA) pentru a prezenta dovezi. Șefa Serviciului de Presă al CNA, Angela Starinschi, a declarat pentru reporterul Campaniei pentru un Parlament Curat că în baza declarațiilor lui Stratulat a fost deschis un dosar penal, în ianuarie 2019.
Deși nu a afișat public, Mihai Stratulat nu a ascuns că este membru PDM. Înainte să adere la democrați, Mihai Stratulat a fost și membru al Partidului Comuniștilor.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
În ultimii doi ani Mihai Stratulat a avut venituri salariale în valoare de 297 de mii 467 de lei de la Medlifeinvest SRL, care gestionează Clinica Pediatrica. Compania a fost fondată pe 4 aprilie 2016 de Mariana Rusu și Acar Ekrem. Mihai Stratulat este directorul medical al clinicii, potrivit declarației de avere și interese personale, depuse la CEC.
Alți peste 102 mii 482 de lei Mihai Stratulat i-a câștigat, în perioada 2017-2018, din activitatea didactică la USMF „N.Testemițanu”. Candidatul a mai obținut 2.500 de lei din cota-parte pe care o deține în SRL Medlifeinvest. De la aceeași companie, Mihai Stratulat a obținut în ultimii doi ani peste 676 de mii de lei din darea în folosiță a unor bunuri. În 2017, venitul din darea în folosință a fost de aproximativ 78 de mii de lei, iar în 2018 – acesta a ajuns la aproape 600 de mii de lei.
În 2015, potrivit aceleași declarații, Mihai Stratulat devine co-proprietar, prin testament, al unui teren intravilan de 0,408 ari, a cărui valoare este de 51 de mii 907 lei. Un alt teren intravilan, Mihai Stratulat l-a cumpărat în 2004. Suprafața acestuia este de 0,056 ari și valorează 17 mii 305 lei.
Tot prin testament, Stratulat obține în 2015, după decesul tatălui său, o casă de locuit și un garaj. În ambele este co-proprietar. Casa, cu o suprafață de 99 de metri pătrați, valorează 778 de mii 619 lei, iar garajul – peste 61 de mii de lei.
În 2006, Familia Stratulat devine coproprietara unui apartament de aproape 49 de metri pătrați, a cărui valoare este de peste 284 de mii de lei. Doi ani mai devreme, în 2004, își cumpără o căsuță sezonieră. Valoarea bunului este de peste 55 de mii de lei.
Mihai Stratulat este proprietarul a două autoturisme – Honda CRV, fabricată în 2010, dar cumpărată cu 7 mii 537 de euro în 2015. Anul trecut, candidatul democrat și-a mai cumpărat în leasing un Hyundai Santa Fe, anul fabricării 2017. Valoarea automobilului este de 35 de mii 300 de euro. Tot în 2018, familia Stratulat a mai reușit să cumpere în leasing un Nissan Qashqai, fabricat în 2017, în valoare de 22 de mii 670 de euro.
În declarația de avere și interese personale mai scrie că Stratulat deține 100 de procente cotă parte în compania Midlton SRL. Acesta a fondat-o în anul 2013 și are un singur tip de activitate – imobiliare. Conform statutului, Stratulat este singurul asociat și administrator al companiei. Firma este activă, însă candidatul democrat nu declară venituri din activitatea ei.
De asemenea, Mihai Stratulat administrează treburile companiei Perinatal Plus SRL și e membru și vicepreședinte al Asociației Obștești de Medicină Perinatală. Ambele entități au fost conduse de Petru Stratulat, tatăl candidatului.
În 2016, Mihai Stratulat s-a împrumutat de la MobiasBancă cu 60 de mii de lei, la o dobândă de 15.30%. Termenul de lichidare a creditului este anul 2019.
Integritatea în gestionarea funcției publice sau de partid
Nu există informații despre eventuale încălcări admise de către candidat în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid.
Cazier judiciar
Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
O nouă iniţiativă a autorităţilor, criticată de experţi...
Pachetul de legi cu privire la reformarea Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) şi a sistemului de declarare a averilor şi intereselor de către persoanele cu funcţii publice riscă să rămână la nivel de proiecte, deoarece în prezent se elaborează o altă iniţiativă. Documentul prevede lichidarea CNI şi transmiterea atribuţiilor acesteia către Centrul Naţional Anticorupţie (CNA). Unii jurişti sunt de părerea că iniţiativa este periculoasă, deoarece va duce la concentrarea instituţiilor anticorupţie sub controlul unei singure forţe politice.
Doi lideri sindicali din agricultură au fost condamnați...
Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație (FNSAA) „Agroindsind”, Sergiu Bernevec, și adjunctul său Sergiu Boța au fost condamnați la 8 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis, fiind declarați vinovați de delapidarea averii străine (art. 191 CP). Sentința motivată a fost pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la 15 martie 2019. Cu toate acestea, condamnații nu sunt în penitenciar, iar unul dintre ei este dat în urmărire. Cea care ar fi trebuit să execute decizia de a-i trimite pe condamnați în închisoare este Judecătoria Chișinău. Instanța însă nu a răspuns la solicitarea de informații, expediată de Moldova Curată.
DECLARAŢIE. Iniţiativa Civică pentru Integritate în Se...
Iniţiativa Civică pentru Integritate în Serviciul Public (ICISP) îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că Guvernul demisionar al Republicii Moldova nu a aprobat la ultima sa şedinţă proiectele de legi privind reformarea sistemului naţional de integritate (proiectul de Lege cu privire la declararea averii şi intereselor personale, proiectul de Lege cu privire la Centrul Naţional de Integritate şi proiectul de Lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative).
Oleg Efrim, avocat care reprezintă Guvernul în Consiliu...
Fostul ministru al Justiției, Oleg Efrim, în prezent avocat, este noul reprezentant al Guvernului în Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate. Locul tămăsese vacant după ce Victoria Iftodi a ales funcția de judecător al Curții Constituționale.
Conducerea raionului Ungheni, acuzată că promovează în...
În urma alegerilor din vara anului curent, în fruntea raionului Ungheni a fost numită șefa Organizației teritoriale a Partidului Democrat (PDM), Ludmila Guzun. Economist de profesie, anterior aceasta a ocupat funcția de vicepreședinte de raion și de viceprimar de Ungheni. A fost membră a Alianței Moldova Noastră (AMN) până la destrămarea partidului. Ulterior a făcut parte din PLDM, iar din 2012, când i s-a propus funcția de șef al SA ”Moldtelecom” Ungheni, a aderat la democrați. A plecat din funcția de viceprimar și a activat la întreprinderea ”Moldtelecom” până la alegerea sa în funcția de președinte de raion. Recent numele său a apărut într-un scandal în care este acuzată că promovează în funcţii-cheie persoane reieşind din apartenenţa politică a acestora.
Expert: Amnistia fiscală a fost votată fără respectarea...
„La adoptarea în prima lectură a proiectelor de lege privind amnistia fiscală și a capitalurilor au fost încălcate atât procedurile de consultări publice, cât și cele de elaborare a actelor legislative”, a declarat Nadejda Hriptievschi, expertă a Centrului de Resurse Juridice la o masă rotundă desfășurată la 22 decembrie.
