Șapte persoane candidează pentru cele două locuri de membru al Consiliului de Integritate al ANI din partea societății civile

Arhiva 22 decembrie 2016 1772

Fondatorul și managerul general al trustului de presă Realitatea, Dumitru Țâra, președintele centrului de Resurse Juridice Vladislav Gribincea și specialista în comunicare a Asociației Promo-Lex Tatiana Pașcovschi sunt trei dintre cele 7 persoane care candidează din partea societății civile la  funcția de membru al Consiliului de Integritate. De asemenea, în concurs s-au înscris jurista Carolina Macovețchi, lector universitar, avocatul Valentin Găină, jurista Oxana Novicov, lector universitar, și profesoara de limba engleză Tatiana Gogu. 



Potrivit Ministerului Justiției, comisia de concurs, întrunită astăzi, a admis toate cele 7 dosare, urmând ca luni, 26 decembrie, candidații să fie supuși probei interviului. În urma punctajului acumulat, vor fi selectate două persoane, care vor completa Consiliului de Integritate.  

Până acum, toate instituțiile care, potrivit legii, au fost obligate să delege reprezentanți în Consiliu au făcut-o, cu excepția Guvernului. Consiliul Superior al Magistraturii va fi reprezentat de Victor Micu, Consiliul Superior al Procurorilor - de Mircea Roșioru, Congresul Autorităților Locale - de Viorel Rusu. Astăzi și Parlamentul  și-a desemnat reprezentantul. Acesta va fi Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului.  Potrivit Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, Consiliul de Integritate se alege pe o perioadă de cinci ani și are drept principale atribuții alegerea președintelui și vicepreședintelui viitoarei Autorități Naționale de Integritate, aprobarea strategiei de activitate a Autorității, analizează și aprobă rapoartele de activitate ale acesteia etc.

Noua lege cu privire la ANI a fost adoptată la 17 iulie 2016. Noua structură este creată în baza fostei Comisii Naționale de Integritate, care a activat timp de trei ani. După adoptarea noii legi, ministrul Justiției declara că până la sfârșitul lunii august 2016 formarea Consiliului de Integritate urma să fie încheiată, astfel ca din luna ianuarie 2017 ANI să înceapă să funcționeze.

Viorica Manole



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Noua secretară de stat la Mediu e vechea ministră verif...

Noua secretară de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului este vechea viceministră, apoi ministră liberală Valentina Țapiș. Funcționara s-a aflat în vizorul Comisiei Naționale de Integritate (în prezent - ANI) în anul 2014, după ce Moldova Curată a scris că ea nu-și declarase, doi ani mai devreme, toate averile. Pe atunci viceministră a Mediului, Valentina Țapiș omisese din declarația de avere o casă construită în curtea locuinței sale din suburbia Codru a capitalei. Atunci funcționara a spus că în acea casă locuiește tatăl său și că din acest motiv a uitat să o indice. 

20 decembrie 2017
1837

Uşa Curţii de Apel Chişinău, închisă pentru judecătorii...

Niciunul din cei cinci judecători ai Curţii de Apel Bender, instanţă lichidată printr-o decizie de Parlament, nu are loc la Curtea de Apel Chişinău, unde au solicitat să fie transferaţi. Pentru că nu au adunat voturi suficiente pentru a ocupa un post în instanţa de apel din Capitală, printr-o decizie, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) le-au sugerat judecătorilor Grigore Druguş, Svetlana Leu, Mihai Antonov, Aurelia Parpalac şi Nicolae Nogai să-şi încerce norocul timp de 15 zile la alte instanţe unde sunt locuri vacante. Pe de altă parte, experţii susţin că lipsa de transparenţă în luarea acestei hotărâri creează o situaţie confuză şi lasă loc de interpretări.

17 septembrie 2014
2181

Preşedinţia ocolește legea: Ion Ceban, aflat în incompa...

Preşedinţia a găsit o modalitate inventivă de a-l păstra pe Ion Ceban, care este și consilier municipal, în funcţia de purtător de cuvânt al preşedintelui Republicii Moldova. După ce Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) s-a expus asupra situaţiei de incompatibilitate, Ion Ceban a fost angajat în funcţia de secretar al lui Igor Dodon, îndeplinind şi atribuţiile de purtător de cuvânt. Prin această schimbare, Ion Ceban a fost scutit de declararea veniturilor şi intereselor personale în calitate de persoană cu funcţie de demnitate  publică.

09 februarie 2017
1815

Electorala 2019: un candidat socialist a fost amendat p...

Alexandr Minizianov este candidatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) pe circumscripția uninominală nr. 5, or. Glodeni. În ultimii ani, el a fost vizat în câteva procese contravenționale. În unul dintre ele, Inspecția Muncii a stabilit că Minizianov a încălcat mai multe prevederi ale legislației referitoare la angajarea forței de muncă.

20 februarie 2019
1752

Judecătoarea Maria Muruianu a oprit de două ori anchete...

Judecătoarea Maria Muruianu a suspendat de două ori ordinele Ministerului Educației prin care fosta directoare a Centrului pentru Copii și Tineret ”Artico”, Aurelia Hâncu, era suspendată din funcție. Unul din aceste ordine a ajuns în atenția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) după o plângere depusă de ministrul Educației, Maia Sandu. CSM a dispus începerea unei verificări de către Inspecția Judiciară, astfel că judecătoarea de la Judecătoria sectorului Buiucani riscă să fie sancționată disciplinar.

31 martie 2015
2082

Cu integritatea pătată şi afaceri dubioase promovat la...

Ion Prisăcaru, 56 de ani, de profesie economist, proaspătul şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), promovat în funcţie de către Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), nu este nici pe departe curat la capitolul integritate.

18 iulie 2013
2703