Standarde duble la CNI
Membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) aplică legislația diferit pentru același fel de dosare. În cazurile a doi şefi ai Inspectoratelor Fiscale (IFS) din Ungheni şi Cahul, care dețineau şi funcţiile elective de consilieri, opiniile CNI au fost diferite. Într-un caz s-a stabilit că funcţionarul a încălcat regimul juridic al incompatibilităţii de funcţii, iar în al doilea - CNI se mai gândeşte dacă deținerea concomitentă a două funcții este sau nu o încălcare de lege.
La 10 septembrie 2015 CNI a emis un act de constatare pe numele lui Victor Reznic, șeful IFS Ungheni. La alegerile locale din anul 2011, acesta a fost ales consilier raional pe lista Partidului Liberal-Democrat (PLDM). În martie 2012 Reznic a devenit șef al IFS Ungheni, anterior fiind șef al Direcției control fiscal din cadrul acestei instituții. Astfel, timp de trei ani, Victor Reznic deține două funcții, lucru interzis unui funcționar public.
La alegerile locale din acest an, funcționarul a fost reales consilier raional pe lista aceluiași partid. CNI spune că Victor Reznic a încălcat regimul juridic al incompatibilităţii de funcţii. „Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public stabilește că funcționarul public nu este în drept să desfășoare alte activități remunerate, în cadrul autorităților publice, cu excepția activității didactice, științifice și de creație. Situația de incompatibilitate urmează să înceteze pe parcursul unei luni din momentul apariției acesteia. Dacă nu a eliminat situația de incompatibilitate în termenul prevăzut, funcționarul public este destituit din funcție”, se spune în constatarea Comisiei.
În act se mai precizează că după rămânerea definitivă a documentului, CNI va sesiza Inspectoratul Fiscal de Stat în vederea destituirii din funcție a lui Victor Reznic. Funcționarul de la Ungheni a declarat pentru Moldova Curată că preferă să nu vorbească despre acest caz, fără a menționa dacă va contesta sau nu dosarul.
De la consilier raional la cel local
La doar o lună de la examinarea situației lui Victor Reznic, CNI a avut în procedură un caz similar, al șefului IFS Cahul, Gheorghe Lavric. În perioada 2011- 2015 acesta deținea și funcția de consilier raional, tot pe lista PLDM. La ultimele alegeri locale funcționarul a devenit consilier orășenesc.
Dacă în cazul funcționarului din Ungheni, membrii CNI au stabilit incompatibilitate de funcții, în cazul șefului IFS Cahul, mai stau pe gânduri. Cazul a fost examinat în ședința din 8 octombrie 2015 și membrii CNI nu au decis nimic din cauza parității de voturi: doi membri prezenți la ședință au votat pentru constatarea incompatibilității, alți doi - pentru clasarea cauzei. Deși CNI are un precedent în acest sens, cazul lui Gheorghe Lavric va fi pus pe agenda ședinței CNI din această săptămână. Funcționarul din Cahul afirmă însă că ar fi dorit să fie și el în ședința CNI, atunci când s-a discutat cazul său, însă nu a fost invitat. „În luna martie am fost anunțat doar că sunt subiectul unui control, am pregătit toate actele pentru a oferi explicații. Acum de la Dumneavoastră aflu că joi a fost discutat cazul meu. Atunci când eram consilier raional, m-am adresat Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat Cahul și mi-au explicat că deținerea concomitentă a acestor două funcții nu este ilegală”, conchide Gheorghe Lavric.
Şi preşedintele CNI spune că în această situaţie nu este vorba de o incompatibilitate de funcţii, deoarece Inspectoratul Fiscal de Stat este un serviciu central, iar atribuţiile şefilor acestor instituţii nu interacţionează cu cele de ales local. „Dacă mă întrebaţi de ce membrii CNI au votat într-o situaţie incompatibilitate de funcţii şi în altă situaţie a fost paritate de voturi, vreau să vă spun că este vorba despre două aspecte: nihilismul juridic al unor membri CNI şi altul ar fi cadrul normativ lacunar care nu stabileşte clar dacă indemnizaţia primită de un consilier local/raional poate fi calificată drept salariu”, explică Anatolie Donciu.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Judecătoarea Maria Muruianu a oprit de două ori anchete...
Judecătoarea Maria Muruianu a suspendat de două ori ordinele Ministerului Educației prin care fosta directoare a Centrului pentru Copii și Tineret ”Artico”, Aurelia Hâncu, era suspendată din funcție. Unul din aceste ordine a ajuns în atenția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) după o plângere depusă de ministrul Educației, Maia Sandu. CSM a dispus începerea unei verificări de către Inspecția Judiciară, astfel că judecătoarea de la Judecătoria sectorului Buiucani riscă să fie sancționată disciplinar.
Ascensiunea președintei raionului Șoldănești, firma ned...
Svetlana Rotundu, președintele raionului Șoldănești, nu a indicat în declarațiile sale cu privire la venituri și proprietate o întreprindere individuală fondată și administrată de soțul său. În 2012, în perioada în care aceasta deținea funcția de vicepreședinte de raion, o altă întreprindere individuală, fondată și administrată de fiul ei, a câștigat cel puțin o licitație organizată de o direcție raională din Șoldănești, soldată cu încheierea unui contract în valoare de peste 250 mii de lei.
Republica Moldova – mai jos în topul Indicelui Percepți...
Republica Moldova a coborât în clasmentul realizat de Transparency International, Indicele Percepţiei Corupţiei pentru anul 2016. Țara noastră a înregistrat un scor al IPC de 30 puncte şi s-a plasat pe locul 123 din 176 de ţări incluse în clasament. În 2015, scorul indicelui a fost de 33 puncte, Republica Moldova situându-se pe locul 103 din 168 ţări. Indicele se calculează la o scară de la 0 până la 100, unde „0” semnifică corupţie totală, iar „100” – lipsă totală de corupţie.
Bugetul CNI ar putea creşte în 2014
Bugetul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) va fi de peste 4 milioane de lei în anul viitor. Preşedintele CNI susţine că bugetul instituţiei ar putea creşte în cazul în care Parlamentul va adopta unele modificări legislative care presupun mărirea numărului angajaţilor instituţiei şi majorarea salariului acestora.
