Un procuror a rămas fără funcție din cauză că a încercat să protejeze afacerea familiei sale

Arhiva 1 octombrie 2015 2320
Procurorul Oleg Oală într-o ședință a instanței de judecată

Procurorul din Procuratura sectorului Râșcani al municipiul Chișinău, Oleg Oală, a fost demis acum câteva zile pentru o serie de abateri disciplinare. Printre acestea - faptul că ar fi încercat să înfluențeze, din poziția sa de procuror, asupra administrației S.A. ”Autogara Nord” să favorizeze circulația a două microbuze de pe ruta Chișinău-Bălți, deținute de soția sa. Procurorul a confirmat că soția sa deține două vehicole de model Mercedes Sprinter, pe care le dă în arendă Întreprinderii de Stat ”Servicii Transport Auto”, dar a afirmat că nu a solicitat avantaje.



Șeful adjunct al SA ”Autogara Nord”, Ion Andrușca, a confirmat pentru Moldova Curată că la începutul acestui an procurorul l-a vizitat și l-a informat că microbuzele care plecau de la Chișinău spre Bălți la orele 6.20 și la 7.50 sunt ale familiei sale. ”Apoi au apărut nemulțumirile, care nici până azi nu îmi sunt foarte clare. El, de exemplu, voia ca atunci când mașina lui se completează cu pasageri, pe peron să nu mai fie vreun alt microbuz. Dar mai era o cursă care pleca la ora 8, adică peste 10 minute. Mai erau și altele. Pasagerul singur alege cu care dintre ele să plece, la 7.50 sau la 8.00. Noi nu putem să îi vindem bilet anume la cursa lui, dacă pasagerul vrea la alta. Nu am făcut niciodată așa și nici nu vom face”, ne-a spus Ion Andrușca. Șeful Adjunct al Autogării Nord a adăugat că aceste nemulțumiri s-au transformat într-un conflict deschis. Potrivit lui, Oleg Oală depunea plângeri la Întreprinderea de Stat ”Servicii Transport Auto”, căreia îi dădea în chirie microbuzele, iar administrația Autogării, de cealaltă parte, a expediat plângeri la Ministerul Transporturilor și la Procuratura Generală.

Conflict soldat cu demisie

Între timp, și conducerea Procuraturii Râșcani a sesizat Procuratura Generală, solicitând o anchetă de serviciu și invocând mai multe abateri disciplinare care ar fi fost comise de Oleg Oală.

Astfel, cazul a ajuns în atenția Colegiului Disciplinar din Cadrul Consiliului Superior al Procurorilor, care, după ce a acumulat probe, a propus eliberarea din funcție a lui Oleg Oală. Procurorul a contestat propunerea de demisie, însă Consiliul Superior al Procurorilor a validat-o, iar la 17 septembrie procurorul general a emis ordinul de demisie.

În hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor se spune că Oleg Oală a încălcat prevederile Codului de Etică și Legii cu privire la procuratură, prin ”folosirea statutului de procuror în scopul obţinerii de foloase sau de avantaje necuvenite” (art. 61 lit. k). Hotărârea conține și alte argumente în sprijinul eliberării din funcție, printre care tărăgănarea efectuării acțiunilor de investigație pe unele dosare și încălcarea procedurilor.

A negat că ar fi solicitat avantaje pentru familia sa

L-am căutat pe Oleg Oală ca să vedem dacă intenționează să conteste în instanță concedierea sa, dar timp de trei zile nu ne-a răspuns la telefon. În ședința Consiliului Superior al Procurorilor el a negat că ar fi solicitat avantaje pentru circulația microbuzelor, dar nu a putut răspunde la întrebarea de ce s-a întâlnit cu șeful adjunct al Autogării Nord. Potrivit lui Ion Andrușca, în prezent, doar unul dintre cele două microbuze mai operează curse. Vehicolul este condus de fratele procurorului Oleg Oală. ”Nu-i el băiat rău, procurorul, pacat că așa s-a terminat. Dacă aș fi fost în locul lui aș fi avut grijă să îmi păstrez funcția, acum e foarte greu să devii procuror”, l-a compătimit Ion Andrușca.

De menționat că în declarația de avere pentru anul 2013 a lui Oleg Oală nu figurează cele două microbuze pe care a recunoscut că le deține soția sa și nici venitul din activitatea lor.

Viorica Manole



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Fii cu ochii pe autorități!/Campanii

Tinerii au fost informați cum să se implice în luarea d...

Peste 30 de persoane, elevi de la câteva licee și gimnazii din raionul Drochia, profesori, asistenți sociali, jurnaliști, reprezentanți ai ONG-urilor locale, au participat la întâlnirea tematică “Accesul la informație și transparența în procesul decizional pe înțelesul tuturor”, desfășurat la 12 octombrie a.c., în satul Țarigrad, raionul Drochia. Evenimentul a fost organizat de API și portalul MoldovaCurata.md, în parteneriat cu ziarul „Glia drochiană”, în cadrul campaniei de informare și încurajare a implicării civice „Fii cu ochii pe autorități!”

13 octombrie 2017
1809
Arhiva

Profil candidat: Constantin Boeștean

Integritate în activitatea politică

31 ianuarie 2019
3040
Arhiva

Preşedintele raionului Cimişlia, fără locuinţă în decla...

După alegerile locale din vara anului curent, în fruntea raionului Cimişlia a acces un reprezentant al Partidului Popular European, unul dintre cei mai tineri preşedinţi de raion, Mihai Olărescu, în vârstă de 30 de ani. Licenţiat în finanţe şi asigurări, Olărescu s-a lansat în politică cu puţin timp înainte de alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Iniţial a făcut parte din organizaţia de tineret a PDM, dar după lansarea blocului lui Iurie Leancă, a decis să adere la PPEM. Şi-a propus candidatura la funcţia de primar de Cimişlia, dar colegii de partid au optat pentru o persoană cu mai multă experienţă. Au pierdut în cursa pentru funcţia de primar, în schimb PPEM a câştigat cele mai multe mandate în consiliul raional. Candidatura lui Olărescu a fost propusă la funcţia de preşedinte de raion şi a fost aprobată cu votul unei majorităţi PPEM-PDM.

10 decembrie 2015
1946
Arhiva

Ana Dabija: „Nu avem tortură în penitenciare. Sunt doar...

Directorul Departamentului  Instituțiilor Penitenciare Ana Dabija  susține că tortura nu reprezintă un fenomen în cadrul instituțiilor penitenciare din R. Moldova.

03 februarie 2014
1948
Arhiva

Profil candidat: Valeri Klimenco

Valeri Klimenco candidează pe poziția a șaptea în lista  Partidului „Șor” în circumscripța națională. Klimenko este candidatul formațiuni și în circumscripția nr. 48, din Transnistria.

20 februarie 2019
2128
Arhiva

Regulamentul CSM care impune restricții jurnaliștilor...

Încercarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a impune restricții accesului jurnaliștilor și cetățenilor la ședințele de judecată a eșuat. Regulamentul aprobat la sfârșitul lunii septembrie, dar despre care s-a aflat abia acum, după publicarea în Monitorul Oficial, va fi supus consultărilor publice. S-a întâmplat după ce câteva organizații de media au emis o declarație în care calificau acțiunea CSM drept abuz și solicitau ca documentul să fie anulat. 

25 octombrie 2016
1568