AVEREA CONDUCERII AȘM: Mașină de 38 de mii de euro pentru familia lui Gheorghe Duca
Venitul pentru anul 2016 al familiei președintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), Gheorghe Duca, este la fel ca și cel pentru anul 2015 - soții au ridicat lunar 117 mii de lei. Doar că anul trecut familia a dobândit o mașină în valoare de 38 de mii de euro, pe care o achită în rate, conform declarațiilor demnitarului.
Știința ”de milioane”
Pentru anul trecut, soții Duca declară venituri foarte mari. În declarația de avere și interese personale, președintele AȘM pentru anul 2016 menționează că el și soția au avut venituri totale în valoare de peste un milion 404 mii de lei.
Maria Duca declară un venit total de peste jumătate de milion de lei, iar Gheorghe Duca - de peste 800 de mii de lei. Pe lângă activitățile didactice și științifice din țară, președintele AȘM a primit venituri și din afara țării: de la Universitatea Changdu din China a ridicat o mie de dolari, iar în calitate de membru de onoare al Academiei Române a primit o indemnizație în valoare de 36 144 de lei românești, sumă echivalentă cu peste 173 de mii de lei.
Atât Maria Duca, cât și Gheorghe Duca au ridicat anul trecut și câte o indemnizație de academician în valoare de 48 de mii de lei.
Și în declarația de avere pentru anul 2015 Gheorghe Duca și soția sa, Maria Duca, rectoră la Universitatea AŞM, au avut venituri de peste un milion 436 de mii de lei şi peste şase mii de euro, sumă ce ar echivala cu aproximativ 72 de mii de euro. Majoritatea banilor au fost obţinuţi din salarii, dar și din activități didactice și ştiinţifice.
Tot în anul 2015, familia Duca a cumpărat o vilă în oraşul Borsec din judeţul Harghita, imobil situat pe strada Aleea Rotundă. Vila ”Tinette”, cum este înregistrat acest imobil în actele oficiale, are o suprafaţă totală de 658 de metri pătraţi, împreună cu terenul aferent casei.
Mașină de 38 de mii de euro
Dacă acum doi ani soții Duca au investit bani într-o vilă luxoasă din Borsec, în acest an familia a indicat că are în folosință o mașină nouă. Este vorba despre un autoturism de model Hyundai Santa Fe, în valoare de 38 de mii de euro. Tot în declarație este specificat că Gheorghe Duca a vândut autoturismul pe care îl avea anterior, Hyundai Tucson (anul fabricației - 2011), cu suma de 345 de mii de lei. Prin intermediul serviciului de presă al AȘM, Gheorghe Duca a precizat că mașina nouă încă nu este achitată integral. ”Am utilizat opțiunea „trade-in” a unei companii pentru a schimba automobilul vechi pe cel actual. În acest schimb achit diferența de preț stabilită de companie printr-un contract de leasing”, a precizat demnitarul.
Acasă cu mașina AȘM
La capitolul bunuri imobile, Gheorghe Duca le indică pe aceleași ca și în anul precedent: vila din Borsec, o casă în satul Suruceni din raionul Ialoveni, dar și casa luxoasă din orașul Chișinău. Casa din Chișinău se află pe strada Valea Decescu din sectorul Centru al capitalei și este împrejmuită de un gard înalt de culoare albă, după care abia de se zăresc pereții imobilului.
Potrivit datelor cadastrale, soții Duca au intrat în posesia acestui imobil în anul 2008, dar l-au înregistrat la Cadastru abia în anul 2013. Datele cadastrale mai arată că imobilul are o suprafață de circa 185 de metri pătrați și un garaj de peste 36 de m.p.
La 24 iulie curent, la câțiva metri de poarta casei, era parcată mașina de serviciu a lui Gheorghe Duca. Solicitat să explice prezența mașinii de serviciu, președintele AȘM a precizat că s-a aflat acasă pentru câteva minute. ”În această zi au fost câteva evenimente. Având în vedere că a fost o zi caniculară, în timpul pauzei de masă am mers acasă ca să îmi schimb hainele, dat fiind faptul că la ora 14:00 era programată ședința Consiliului Suprem”, a argumentat academicianul.
Cu viza de reședință la adresa unei case vândute?
Pe aceeași stradă, familia Duca a mai avut un imobil, iar arhitectura acestuia se aseamănă cu vila din Borsec. Casa i-a aparținut fiului acestuia, Dragoș Duca, și el funcționar public, în prezent el este șeful Serviciului Protocol al Prim-ministrului, Pavel Filip.
Deși în actele cadastrale casa nu mai aparține familiei președintelui AȘM, în declarația de avere pentru anul 2016, reședința lui Gheorghe Duca este înregistrată la adresa imobilului în care a trăit anterior familia sa.
El neagă însă această afirmație. ”Nu mai am nici o legătură cu acel imobil. Reședința mea nu este la adresa indicată de Dvs. (V. Dicescu, 138). Data radierii dreptului meu la acest imobil, conform Cadastrului, este 29.12.2011”, a specificat președintele AȘM, chiar dacă actul semnat de el însuși afirmă contrariul.
Firme cu activități științifice
Soții Duca sunt cercetători științifici. Gheorghe Duca este specialist în domeniul chimiei, iar Maria Duca - în domeniul biologiei, pedologiei și geneticii vegetale. Ei dețin cote-părți în două firme: una are legătură cu activitatea președintelui AȘM, alta însă este specializată în alte domenii de activitate.
Gheorghe Duca este co-fondatorul afacerii ”Avantchim” SRL, firmă care se ocupă cu importul şi (sau) comercializarea preparatelor chimice şi biologice pentru protecţia plantelor şi a stimulatoarelor de creştere a plantelor. Firma mai prestează servicii și în domeniul importului şi (sau) fabricarea, depozitarea, comercializarea angro a substanţelor şi materialelor chimice, toxice, articolelor şi produselor chimice de menaj. Firma mai are înregistrate activități cu metale preţioase şi pietre preţioase, dar și în domeniul caselor de amanet. Președintele AȘM nu indică însă suma care ar fi obținut-o în anul 2016 din activitatea acestei firme. El a precizat că întreprinderea nu activează și nu este radiată din cauza procedurilor birocratice impuse de legislație. ”Compania a fost creată în anul 2008, având drept scop implementarea unui brevet de invenție. Am fost atras în calitate de co-fondator datorită faptului că sunt, alături de alți colegi, autorul brevetului. Compania urma să implementeze o tehnologie de producere a fungicidului de contact pe bază de cupru, dar nu a avut succes din varii motive. În 2012, activitatea companiei a fost sistată. În 2015, au fost depuse actele pentru lichidarea companiei, însă din cauza imperfecțiunii cadrului legal, lichidarea nu s-a realizat. Este foarte simplu să creezi o întreprindere, dar lichidarea acesteia este extrem de anevoioasă. Nu am avut și nu am nici un venit de la aceasta întreprindere”, a spus academicianul.
Maria Duca este co-condatoarea firmei ”Excert SRL”, deținând aici 30 la sută din acțiuni. Deși în declarația de avere și interese este menționat că nu funcționează, firma este activă. Afacerea este specializată în următoarele domenii: activităţi ale agenţiilor de voaiaj şi ale ghizilor; de consultare pentru afaceri şi management, de proiectare, urbanism, inginerie şi alte servicii tehnice legate de construcţiile civile, de testări şi analize tehnice. De asemenea, sunt înregistrate și activități de prestare a serviciilor de expediere și transport. Președintele AȘM a precizat că această firmă nu a avut niciodată activitate financiară. ”Compania a fost înregistrată în anii 90 după revenirea noastră din Italia. Ea își propunea să realizeze analize chimice și certificare, având drept scop protecția mediului ambiant și remedierea poluării aerului de către mașinile învechite. Cu regret, compania nu a funcționat, drept consecință, nu a fost efectuat nici un transfer de mijloace financiare prin contul acesteia. Întrucât fondatorii acestei companii au plecat în străinătate, a fost imposibil de a lichida compania”, a conchis președintele AȘM.
Conturile bancare ale soților Duca sunt generoase. Aceștia declară cumulativ următoarele sume: peste 95 de mii de lei, circa 29 de mii de euro, peste 2 mii de dolari și 8 920 de lei românești.
Activități cu scandal
Averea soților Duca a fost în ultimii ani în atenția presei, după ce academicianul Ilie Donică i-a acuzat că au venituri salariale colosale, bani care ar fi obținuți în mod ilegal din conturile instituțiilor bugetare subordonate. Acuzațiile însă au fost respinse de președintele AȘM.
În acest an, Curtea Supremă de Justiție l-a găsit vinovat pe Gheorghe Duca de admiterea unui conflict de interese în care a fost implicată soția sa. CSJ a confirmat că Gh. Duca a încălcat regimul juridic al conflictului de interese atunci când a luat decizia de transmitere a cantinei ”Crizantema” în gestiunea Universităţii Academiei de Științe a Moldovei, instituție condusă de soţia sa.
Decizia CSJ a venit după ce membrii fostei Comisii Naționale de Integritate (CNI) au decis că președintele s-a condus de interesul personal și nu de cel public, atunci când a luat hotărârea. După decizia luată de magistrații de la CSJ, contractul de locațiune a fost anulat, iar cantina a fost redată Academiei de Științe a Moldovei.
Lilia Zaharia
Această investigație apare în cadrul Proiectului “Consolidarea principiului integrității și acordarea asistenței juridice pentru obținerea informațiilor de interes public prin intermediul platformei online www.MoldovaCurata.md”, implementat de Asociația Presei Independente, cu susținerea financiară a Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Buna Guvernare. Opiniile exprimate în articol aparțin autorului şi nu reflectă neapărat poziția Fundației.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Remunerări în familie: anul trecut, Gheorghe Duca a rid...
La finele lunii noiembrie curent, președintele Academiei de Științe din Moldova (AȘM), Gheorghe Duca, a anunțat că demisionează și că recurge la acest pas din cauza problemelor cu justiția, care i-ar fi afectat sănătatea. Din ultima declarație de avere și interese personale pentru anul 2017, depusă la Autoritatea Națională de Integritate (ANI), vedem că Gheorghe Duca a obținut un venit total de circa 765 mii de lei, adică în jur de circa 64 de mii de lei lunar. Aici sunt incluse veniturile din activitățile didactice și științifice realizate atât la nivel național, cât și internațional, dar și venitul obținut din pensie și indemnizații.
Familia deputatului-sportiv, Nicolae Juravschi, cu veni...
Familia deputatului democrat Nicolae Juravschi a obţinut anul trecut un venit de peste un milion 715 de mii de lei: aproape jumătate din sumă fiind salariile şi indemnizaţiile ridicate de soţii Juravschi. Cealaltă jumătate, peste 890 de lei, a fost obţinută din chiria unui spaţiu comercial situat în centrul capitalei, dar şi din înstrăinarea unui garaj amplasat în sectorul Botanica.
Justiția tăcerii. Apartamentele din proiectul Melniciuc...
Apartamentele obținute în anul 2015 la prețuri mici (360 de euro/m.p.) de către magistrații Judecătoriei sectorului Râșcani în cadrul „proiectului Melniciuc” încep, unul câte unul, să ajungă pe mâini străine. Asta chiar dacă șeful de atunci al beneficiarilor, Oleg Melniciuc, acum urmărit penal, susținea la Primăria Chișinău că angajații săi se află "într-o stare critică în ce privește asigurarea cu spațiu locativ decent". Acum unii angajați vând apartamentele noi. Luați la întrebări, unii dintre ei refuză pe orice cale să dea explicații presei.
Firma soției șefului de la „Cadastru” a încasat milioan...
Firma soției șefului Agenției Relații Funciare și Cadastru, Anatolie Ghilaș, a cîștigat în anii 2012 și 2013 două licitații, în urma cărora a încheiat contracte de peste 183 de milioane de lei pentru reparația drumului Rezina-Orhei-Călărași. Potrivit auditului Curții de Conturi, firma a executat lucrări la prețuri majorate și încălcând termenele de executare. Contrar acestor nereguli, Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) nu a aplicat nicio sancțiune companiei ce nu și-a onorat nici până în acest moment obligațiile contractuale.
Drum reparat din bani publici până la poarta președinte...
Drumul care duce la casa președintei raionului Fălești, Iraida Bînzari, și alte două străzi alăturate din același cartier au fost reparate vara trecută din banii Consiliului Raional Fălești. În total au fost alocați peste 3 milioane de lei. Chiar dacă în zonă sunt și alte străzi pline de gropi, au fost reparate anume acelea care duc spre sau trec pe lângă casa președintei. Iraida Bânzari spune că pentru repararea și altor străzi nu au ajuns bani. Lucrările au fost executate de către firma unui consilier raional. Agentul economic a fost contractat în urma negocierilor directe.
Electorala 2019: candidatul socialiștilor pentru circum...
Deputatul socialist Oleg Lipskii, care este și vicepreședinte al Uniunii Transportatorilor și Drumarilor din Moldova, dar și asociat în cel puțin două companii de transport, este autorul mai multor inițiative legislative calificate drept problematice de către Centrul Național Anticorupție. În rapoartele de expertiză ale acestor proiecte, CNA a stabilit că a fost identificat un risc sporit de coruptibilitate, de activitate în detrimentul interesului de stat sau de atingere drepturilor fundamentale ale omului, consacrate de Constituție.
